Legea publicității: Amenzi usturătoare pentru promovarea alcoolului
Amenzi de până la 15.000 de lei pentru cei care vor face publicitate la produsele alcoolice, cu încălcarea legislației.

Propunerea este inclusă într-un amendament la proiectul Legii cu privire la publicitate, care va fi examinat de Parlament, în lectura a doua, scrie bizlaw.md.
Amendamentul, formulat de un grup de deputați, prevede completarea Codului contravențional cu un nou articol, care să impună sancțiuni pentru încălcarea regulilor de amplasare și/sau difuzare a acestui tip de publicitate. Mai exact, se propune ca amenda să varieze între 4.200 și 4.500 de lei pentru persoanele fizice și de la 12.000 la 15.000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea de a exercita o anumită activitate pe un termen de șase luni.
Propunerile de modificare a Legii cu privire la publicitate se referă la producătorii de băuturi alcoolice, care vor avea mai multe interdicții pentru promovarea acestor produse. Mai exact, se va interzice orice formă de publicitate a producției alcoolice prin intermediul surselor TV și radio, presei scrise, rețelelor de internet, telefonice, telegrafice, serviciilor cinematografice și video, în interiorul sau pe mijloacele de transport public sau pe trimiteri poștale.
Potrivit documentului, deși se modifică articolul 19 alin. (1) și se introduce interdicția totală, legea va fi completată și cu unele prevederi care vor reprezenta excepții. La radio și TV publicitatea va putea fi plasată între orele 22:00 și 07:00. Totuși, în privința acestui aspect au intervenit amendamente din partea deputaților, care prevăd ca publicitatea să fie interzisă la radio și TV între orele 23:00 și 06:00.
Documentul prevede drept excepție de promovare a alcoolului, în unitățile care comercializează produse alcoolice. Această prevedere, însă, este propusă, prin amendament, de a fi exclusă. Și asta pentru a proteja minorii care merg în magazine și fac cumpăraturi.
Ca excepție, publicitatea va fi permisă în zonele unde autoritățile publice vor organiza sărbători tradiționale și evenimente specializate în domeniul fabricării și circulației producției alcoolice, în magazinele specializate, la sediile agenților economici care produc și importă băuturi alcoolice și la 200 de metri de școli, spitale, biserici, șantiere și unități militare.
Documentul mai prevede că agenții economici vor putea să promoveze băuturile alcoolice pe biletele de avion, pe paginile oficiale de internet și prin folosirea mărcii comerciale plasată pe materiale promoționale destinate a fi distribuite exclusiv producătorilor, importatorilor și comercianților de producție alcoolică.
În prezent, legea spune că publicitatea produselor alcoolice nu este permisă să fie difuzată între orele 07:00 și 22:00. Prevederea este doar pentru TV. La fel, nu se permite publicitatea pe copertele revistelor și ziarelor. Interdicție există și pentru raza de 100 de metri de la instituțiile de învățământ și cele medicale.


