La Spitalul Republican se va efectua noi intervenţii chirurgicale
Premieră pentru Moldova! La Spitalul Clinic Republican vor fi efectuateintervenţii chirurgicale endovasculare. Este vorba despre operaţii pe artere venoase şi intracardiace efectuate printr-o metodă specială.

Mai exact, intervenţia va fi realizată prin mici puncţii ale pielii subcontrolul vizual radiologic. Iar pacientul va putea fi externat la o zi de la această procedură.
Specialiştii, instruiţi în străinătate, vor efectua operaţiile cu un aparat special care a costat peste un milion şi jumătate de euro. Potrivit medicilor, noua tehnică avantajează pacienţii cu patologii severe, cărora le este contraindicat tratamentul chirurgical tradiţional.
Specialiştii susţin că procedura este şi mult mai sigură decât operaţia tradiţională. Iar costurile intervenţiilor vor fi acoperite de poliţa medicală.


