La crearea semnăturilor electronice, în Transnistria va fi folosit criptosistemul RSA
La crearea semnăturilor electronice, utilizate în activitatea sistemelor informaţionale din Transnistria, va fi folosit algoritmul criptografic cu chei publice, bazat pe complexitatea computaţională a problemei de factorizare a numerelor întregi mari - RSA.

Potrivit agenţiei Infotag, acest lucru este prevăzut de o hotărâre a Guvernului autoproclamatei RMN, intrată în vigoare. Executivul recomandă ca acest argument să fie folosit nu numai de organele executive ale puterii de stat, ci şi de altele, inclusiv de cele de autoadministrare locală.
Experţii menţionează printre avantajele sistemului RSA faptul că acesta permite protejarea sigură a documentelor electronice de falsificare, cu cheltuieli minime din partea bugetului şi a cetăţenilor simpli.
Potrivit reprezentantului serviciului de comunicaţii al Guvernului, Leonid Cernelevschi, algoritmul RSA este integrat în fiecare sistem de operare din familia Windows, astfel încât majoritatea utilizatorilor de calculatoare nu vor trebui să cumpere un criptoprovider suplimentar pentru a folosi semnătura digitală în corespondenţa cu structurile de stat sau pentru a accesa portalul electronic al serviciilor publice.
În acelaşi timp, experţii recunosc că utilizarea deplină a potenţialului algoritmului de criptare va fi posibilă doar atunci când în Transnistria va funcţiona guvernarea electronică. Până atunci, sistemul de circulaţie electronică a documentelor va funcţiona doar în câteva instituţii, în regim de testare.


