«La cimitir se vine ca la biserică»
Asta ne îndeamnă preoţii să facem de blajini când mergem în cimitire să-i pomenim pe cei plecaţi în lumea celor drepţi. Nu toată lumea, însă, ţine cont de această povaţă. Pentru unii, paştele morţilor este un bun prilej de a-şi etala garderoba şi chiar formele.

Pentru că în ultimii ani moldovenii au o tendinţă bolnăvicioasă de a-şi etala, de blajini, vestimentaţia preoţii ne îndeamnă să venim la „ce-i drepţi” aşa cum se cade să intrăm şi în biserică.
Părintele Valeriu: -Ar fi bine să nu se demonstreze moda dar să vină simpli. Principalul e să fie curaţi. Nu trebuie să fie haina nou nouţă aşa cum obişnuim de Paşti dar principalu este să fie omul curat cu sufletul şi chipul.
Modestia la acest capitol, însă, nu este caracteristică pentru toţi. Iar prezentările de modă printre mormintele celor trecuţi în veşnicie nu mai este o noutate. Fuste scurte, decolteuri îndrăzneţe, eleganţă şi rafinament – de blajini le putem vedea pe toate. Şi dacă pentru cei tineri care, în mare parte, adoptă acest stil, este o situaţie normală, oamenii mai în vârstă au o atitudine critică. Ce-i drept nu toţi.
-Desigur că nu este frumos. Nu este niciun fel de cultură, este groaznic. Mi-i şi ruşine să vorbesc despre asta. Este o distrăbălare totală.
-Nu au cultură. Trebuie de ştiut ce şi unde putem îmbrăca.
-Dapoi când o să poarte ele fuste scurte? Când or să fie ca mine? Când or să fie ca mine or să poarte fuste scurte ? Lasă să poarte cât sunt tinere, cât au picioruşe frumuşele, cât sunt elegante. Eu aş vrea să port fustă scurtă dar nu-mi mai permit anii.
Aşa deci, pentru unii un păcat pentru alţii admiraţie. Important e să reuşim să-i pomenim pe cei care cândva ne-au fost alături şi să o facem corect – fără exces de băutură şi mai ales fără a înlocui tămâia cu fumul de ţigară lângă morminte.
Părintele Valeriu:- Nu trebuie să afumăm sfânta cruce cu fumul de ţigară dar cu tămâia domnului, binecuvântată de domnul şi care alungă duhurile necurate. Atunci când creştinii fumează lângă cruce nu-i aduce uşurare sufletului ci îţ îăngreunează.
Aşa că, la sfârşitul zilei de blajini putem medita pe cât de mult am fost aproape de cei răposaţi în raport cu propriile orgolii.


