La Chișinău are loc Festivalul Etniilor
Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Etniilor se desfăşoară astăzi, 15 septembrie, în centrul Chişinăului. Evenimentul are loc, în mod tradiţional, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare", cu începere de la ora 9.00.

Iniţial, Festivalul Etniilor a fost programat pentru data de 16 septembrie, însă, avînd în vedere intenţia organizării la 16 septembrie a unor acţiuni în masă legate de Marşul Unirii, cu acceptul organizaţiilor etnoculturale care vor participa la festival, a fost luată decizia de a organiza manifestarea cu o zi înainte.
În 2011, Festivalului Etniilor a avut loc pe data de 18 septembrie în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfînt”. Acesta s-a petrecut sub deviza : „Unitate prin diversitate ”. Pentru o zi , aleile parcului s-au transformat în micro-orășele, pline de diversitate culturală, de mirosuri îmbietoare şi muzică.


