La Chişinău au început concedierile şoferilor de microbuze
În Chişinău au început verificările microbuzelor care transportă pasagerii, sub aspectul corespunderii parametrilor tehnici, dar şi de respectare de către şoferi a regulilor de circulaţie.

Potrivit şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicare, Adrian Boldurescu, în prezent, trei şoferi de maxi-taxi au rămas fără locuri de muncă din cauza nerespectării regulilor de transportare a pasagerilor, 56 au fost mustraţi, iar alţi 83 - avertizaţi şi riscă şi fie demişi în cazul în care vor mai încălca din nou Regulamentul circulaţiei rutiere. Totodată, 4 mecanici au primit mustrări deoarece au permis unor microbuze să circule pe rute, chiar dacă starea lor tehnică nu corespundea cerinţelor.
În altă ordine de idei, Boldurescu a spus că, deocamdată, proiectul de majorare a tarifului de călătorie în raza municipiului Chişinău cu maxi-taxi nu poate fi transmis spre aprobare Consiliului Municipal Chişinău, deoarece 4 administratori nu au prezentat calculele respective.
Totodată, el a menţionat că administratorii de rute s-au arătat disponibili să semneze Regulamentul pregătit de Primărie, unde sînt stipulate mai multe condiţii pentru şoferi.
Anterior, autorităţile municipale au declarat că, pînă nu va fi semnat acest document, Primăria nu va accepta majorarea tarifului pentru călătoriile cu maxi-taxi.
De menţionat că transportatorii din Chişinău solicită majorarea tarifelor de călătorie cu maxi-taxi pînă la 7 lei. Primăria Chişinău susţine însă că nu va admite un preţ mai mare de 5 lei.


