Kievul a aprobat instituirea controlului la 12 puncte de trecere a frontierei pe sectorul transnistrean
Guvernul Ucrainei a aprobat Acordul privind controlul comun la frontiera de stat cu Republica Moldova. Despre aceasta a informat ieri serviciul de presă al Guvernului de la Kiev.

Acordul urmează să fie semnat de către prim-ministru Republicii Moldova, Pavel Filip, și prim-ministrul Ucrainei, Volodimir Groisman. Cel din urmă va efectua mâine o vizită oficială la Chișinău, scrie realitatea.md.
„Acordul se referă la punctele de trecere a frontierei din Ucraina și Moldova și prevede controlul comun asupra persoanelor, vehiculelor, bunurilor și obiectelor de la punctele comune de trecere a frontierei. Documentul a fost adoptat în vederea dezvoltării cooperării transfrontaliere, a relațiilor de bună vecinătate și a înțelegerii reciproce privind zona comună de frontieră. Și, de asemenea, cu scopul de a contracara efectiv migrația ilegală și activitatea ilegală”, se arată în documentul publicat pe site-ul Guvernului.
De menționat că un asemenea control se efectuiază de mai mult timp la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene „Larga-Kelmenţî”, „Giurgiuleşti-Reni”, „Briceni-Rosoşenî” și „Criva-Mamalîga”.
Acordul respectiv urmează să fie votat în Rada ucraineană după care va urma instituirea celorlalte 12 puncte comune de pe sectorul transnistrean al frontierei.
Acordul va fi încheiat pentru o perioadă de cinci ani și poate fi prelungit automat dacă niciuna dintre părți nu transmite o notificare scrisă cu privire la intenția de a-l denunța.
Cele 13 puncte de trecere a frontierei pe sectorul transnistrean sunt:
Opt puncte de control interstatale:
1. Hrușca-Coșnița (auto);
2. Borșteni-Timkovo (auto);
3. Vărăncău-Stanislavka (auto);
4. Colosova-Iosipovka (auto);
5. Velikopolskoe-Mălăiești (auto);
6. Blijnii Houtor-Slaveanosrbka (auto);
7. Nezavertailovca-Gradințî (auto);
8. Valea Turcului-Alexeevka (auto);
Și cinci puncte de control internaționale:
1. Pervomaisc-Kuciurgan (auto);
2. Goianul Nou-Platonovo (auto);
3. Novosavițcaia-Kuciurgan (feroviar);
4. Colbasna-Slobodka (feroviar);
5. Hristovaia-Bolgan (auto).


