Jasmin, despre arestarea lui Ilan Șor: Vom lupta pentru a restabili bunul nume al familiei noastre
Interpreta Jasmin a comentat pe o rețea de socializare arestarea soțului său Ilan Șor. Aceasta se arată convinsă că, în scurt timp, nevinovăția lui Ilan Shor va fi dovedită, iar bunul nume al familiei va fi restabilit.

„Țin să le mulțumesc tuturor celor, care susțin familia noastră în aceste momente grele. Sunt foarte deprimată, de altfel, această situație îl poate deprima pe oricine. Ieri, Ilan iarăși a avut atac de cord. Sunt convinsă că soțul meu nu este vinovat, iar noi vom demonstra acest fapt în cadrul următoarelor audieri. După ce a fost mult timp pe nedrept plasat în arest la domiciliu, cel puțin măcar acum Ilan se află la libertate. Vom lupta pentru a restabili bunul nume al familiei noastre și pentru dreptate'', a scris Jasmin pe o pagină de socializare.
Menționăm că ieri, Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare, asta deși procurorii au cerut 19 ani. Shor urmează să fie eliberat din arestul la domiciliu, iar ulterior urmează să-i fie aplicată măsura de eliberare provizorie sub control judiciar.


UNIMEDIA precizează că primarul de Orhei, Ilan Shor, a fost reținut la 22 iunie 2016 și trimis în judecată într-un dosar legat de delapidările de la BEM. Ilan Shor mai este cercetat penal pentru spălare de bani și delapidări în proporții deosebit de mari.


