Inuman: Cum sunt transportați unii pasageri din Germania spre Chișinău
Un video apărut zilele trecute pe Internet arată condițiile inumane în care unii șoferi de rute internaționale aleg să aducă acasă conaționali din alte state.

Persoana care a distribuit imaginile spune că deși microbuzul avea doar 9 locuri, șoferul acestuia a acceptat să transporte 14 pasageri, scrie agora.md.
„Au pornit pe 22 decembrie din Germania și au ajuns pe 25 în Moldova! Rutiera cu 9 locuri a luat 14 pasageri și asta nu e totul. În Cehia voia să mai încarce patru pasageri! Mă întreb ce face poliția? Cum se trece vama în astfel de cazuri? Cât trebuie să fii de lacom încât să riști viața pasagerilor?! Aceste persoane au rezervat locurile cu două săptămâni înainte de plecare”, a mai subliniat sursa.
În alte situații pasagerii sunt transportați printre colete. Iată un exemplu.
Secretar de Stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, a comentat aceste situații:
”Iată ce se întimplă atunci cînd unele persoane nu conștientizează riscurile, iar altele dau dovadă de iresponsabilitate!
Deseori mă intreb dece oamenii apelează la transportatorii iliciți? Or, serviciile acestora în majoritatea cazurilor sunt de proastă calitate, iar gradul de siguranță este unul foarte scăzut, totodată prețurile încasate de către transportatorii iliciți deseori sunt exagerate!”, a scris Sergiu Bucătaru.


