Intelectualii, împotriva Legii antidiscriminare
Intelectualii din Republica Moldova sunt împotriva Legii privind egalitatea de șanse și o consideră o lovitură pentru neamul nostru. Medici, economiști juriști, psihologi, profesori universitari și oameni de cultură atenționează guvernarea să renunțe la proiect și să apere instituția familiei.

Aceștia au format un grup de inițiativă „pentru apărarea valorilor naționale” și sunt gata să informeze societatea despre toate relele care vor veni dacă Legea va fi adoptată.
„Atenționăm că o dată cu semnarea legii deschidem o ușiță a „cutiei Pandorei”. Proiectul pare o apărare a drepturilor omului, dar este de fapt o mare greșeală. Ei ne propun desființarea familiei și depopularea acestei țări. Peste 20- 30 de ani nu vor rămâne aici persoane capabile să reproducă”, a declarat membrul grupului de inițiativă, vicepreședintele Uniunii Cineaștilor, Vlad Druc.
„Nici foametea, deportările, regimul satanic comunist nu au putut să distrugă moralitatea poporului nostru, dar democrația o va face”, a adăugat scriitorul Ion Vicol.
Amintim că mâine deputații urmează să dezbată în Parlament proiectul legislativ și insistă în continuare că Republica Moldova are nevoie de Legea privind egalitatea de șanse pentru a obține regimul liberalizat de vize cu UE.
Sursa:www.union.md


