Ссылка скопирована
Astăzi începe Postul Crăciunului
Postul Crăciunului începe astăzi şi durează 40 de zile, până la sărbătoarea Nașterii Domnului.

Timp de şase săptămâni, creştinii se vor pregăti atât trupeşte, cât şi sufleteşte, de marea sărbătoare a Naşterii Domnului.
Acest post este mai puţin riguros decât Postul Mare, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin.
Ultima zi a Postului Naşterii Domnului, ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile - se ajunează până după-amiaza, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, ca o colivă şi bucate de post simple, abia spre seară.
În alte zone, în această zi se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, în amintirea întâmplării biblice din vremea Magilor.


