Începe modernizarea Centrului Mamei şi Copilului. Vezi cine a făcut primele donaţii
Fostul Prim–vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc, a donat aproape 2 mln lei Institutului Mamei și Copilului (IMC) în cadrul unei campanii de colectare de fonduri pentru această instituție medicală.

Campania se numește RENAȘTE MOLDOVA și a fost lansată de Institutul Mamei și Copilului sâmbătă, în cadrul unui concert de caritate susținut de interpreta Laima Vaikule și de artiștii autohtoni - Tania Cerga și Cătălin Josan.
Fondatorul Fundației Edelweiss Vlad Plahotniuc a anunțat în cadrul evenimentului că a transmis deja în conturile IMC 1.856.913 lei, reprezentând 10% din suma totală necesară donației.“Sunt onorat să fac această donație, în primul rând pentru că anul trecut am făcut mai multe vizite la IMC şi am văzut în ce condiţii nasc mamele acolo. Grija faţă de mame şi copii ne defineşte ca oameni, ca oameni de bună credință, și ne aduce o motivaţie”, a explicat Vlad Plahotniuc gestul său de caritate.Potrivit unui comunicat de presă, campania are ca obiectiv colectarea de bani pentru lucrări de reparații, modernizare și achiziționarea de aparatură medicală necesară Institutului Mamei și Copilului din Chișinău. Conform planificării directorului general al IMC, Ștefan Gațcan, vor avea loc 6 etape de modernizare, pe măsură ce vor fi adunați banii necesari. Campania de colectare de fonduri se va desfășura pe parcursul următoarelor 12 luni și are drepr scop strîngerea unei sume de 18.563.913,38 lei, pentru această instituție medicală.Tania Cergă și Cătălin Josan au anunțat, chiar în timpul spectacolului, că se alătură campaniei RENAȘTE MOLDOVA, donând o parte din onorariile lor pentru susținerea maternității.
Și președintele Nicolae Timofti a încurajat oamenii de bună credință să se implice în susținerea acestei campanii de solidaritate. “Astfel de acţiuni sunt necesare şi benefice pentru întreaga societate. Chem toţi cetăţenii de bună credinţă să contribuie la repararea acestei instituţii medicale. Mulţumesc celor care au lansat această iniţiativă şi sunt sigur că vom reuşi împreună!”, a declarat șeful statului într-un mesaj video difuzat în cadrul concertului.Un mesaj de încurajare a avut și interpreta Laima Vaikule, care s-a declarat mândră să fie alături de oameni generoși, cum sunt cetățenii Republicii Moldova. “Sunt bucuroasă că particip în la acest moment special. Mă bucur că sunt așa oameni cu inimă mare”, a spus vedeta de origine letonă.La concert au participat peste 1.100 de persoane.
Începând de astăzi, toți cei care doresc să susțină campania RENAȘTE MOLDOVA pot face donații pentru Institutul Mamei și Copilului prin transfer bancar (Cont de decontare 2251528215 la banca “Moldindconbank” - filiala Cuza Vodă, Cont bancar MOLDMD2X328) sau prin SMS la numărul unic disponibil în toate rețelele de telefonie mobilă 9944.


