În weekend vom avea vreme rece
Serviciul Hidrometeorologic de Stat transmite vreme posomorâtă și instabilă pentru acest sfârșit de săptămână.

Meteorologii transmit ploi în toată țara pentru vineri, asta chiar dacă temperaturile vor depăși + 20 de grade pe parcursul zilei. Vântul nu va nici el domol și va sufla cu până la 12 m/s din nord-vest. Acesta va sufla cu putere până luni, când se mai liniștește puțin.
Sâmbătă, sinopticienii prognozează cer senin, însă temperaturile vor scădea cu până la 5-6 grade. Astfel, noaptea termometrele vor indica 0 + 4 grade iar ziua până la + 14. Mare atenție și la ce lăsați afară, în nordul țării noaptea se vor înregistra până la - 5 grade Celsius.
Vremea se răzbună începând cu săptămâna viitoare, când se va încălzi puțin. Totuși, începând de marți-miercuri vor reveni ploile în republică. Meteorologii spun că va ploua puternic și vor fi descărcări electrice.


