În următoarele zile, Primăria va conecta căldura: așteptăm solicitări de la locatari
Termocom este pregătit să livreze căldură locatarilor, iar în următoarele zile, acest lucru se va întîmpla. Primăria anunță că așteaptă pînă la sfîrșitul acestei zile să vadă dacă din partea cetățenilor vor parveni solicitări, privind semnarea dispoziției pentru livrarea agentului termic, notează NOI.md.

Viceprimarul capitalei, Vlad Coteț, a anunțat în cadrul ședinței serviciilor municipale că temperatura medie a aerului de plus 8 grade Celsius din aceste zile permite acest lucru. La rîndul său, directorul Termocom, Mihai Cernei, a declarat că ar fi bine ca căldura să fie livrată începînd de azi, deoarece, pentru ca pereții să se încălzească, e nevoie de cîteva zile. “Solicitări sînt puține, dar încet ar trebui să conectăm. Clădirilor le trebuie 3-4 zile să încălzească”, a spus Cernei.
Pe de altă parte, șeful Direcției locativ-comunale, Petru Gontea, menționează că Primăria nu ar trebui să se grăbească cu conectarea căldurii, dar să aștepte că temperatura aerului pe parcursul zilei să fie trei zile la rînd 8 grade Celsius.
La rîndul său, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat instituțiilor responsabile să fie pregătite, pentru ca, în caz de necesitate, să acționeze prompt cu conectarea căldurii. “Așteptăm să vedem care sînt punctele de vedere exprimate pe parcursul zilei”, a conchis primarul.
Menționăm că, în intervalul 29-30 octombrie, meteorologii au emis cod galben de frig. Astfel, maxima termica va fi de 7-8 grade ziua și între 2 și 5 grade noaptea.


