În Moldova mor anual 100 de bebeluși născuți
Din cei în jur de 700 de copii născuți anual în R. Moldova cu maladii incompatibile cu viața, mai mult de 100 (peste 14 la sută – n.r.) decedează în primii ani de viață, susține Ștefan Gațcan, directorul Centrului Mamei și Copilului din Chișinău. Și asta chiar dacă ar putea fi salvați!

Potrivit doctorului, cauza principală a acestor decese este faptul că în R. Moldova nu este pus în aplicare programul existent încă din 2007 privind evidența unică a tuturor copiilor născuți cu malformații, indiferent de maternitatea în care au văzut lumina zilei.
Gațcan a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că această situație ar dispărea, dacă bebelușii cu probleme de sănătate ar fi monitorizați în cadrul acestui program începând de la medicul specialist până la cel de familie. „Sunt, de exemplu, copiii născuți cu patologii cardiace. În cazul lor e nevoie doar de o intervenție chirurgicală pentru a fi salvați, dar pentru asta e nevoie să nu fie depășită o anumită vârstă. Dacă situația lor ar fi monitorizată, aceștia ar putea fi salvați”, ne-a spus medicul. Potrivit lui, anual, circa 100 – 130 de copii au nevoie de operații pe cord, dar la Chișinău sunt efectuate mai puține. „Îi mai trimitem la Kiev sau Moscova, dar nu toți copiii nimeresc, este nevoie și de o pregătire specială”, zice Gațcan.
În R. Moldova sunt născuți anual în jur de 40 de mii de copii.


