theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Июля 2012, 16:20
3 158
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

În Moldova se cresc roşii gigantice

Cercetătorii de la Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor (IGFP) al Academii de Ştiinţe din Moldova au elaborat noi soiuri de roşii rezistente la temperaturi joase, secetă şi agenţi patogeni, precum şi avantajoase din punct de vedere al calităţii şi productivităţii.

Recolta variază între 5 și 7 kg de tomate de la o singură plantă.
Recolta variază între 5 și 7 kg de tomate de la o singură plantă.

Informaţia a fost prezentată în cadrul unei vizite a preşedintelui AŞM, Gheorghe Duca, la Gospodăria Agricolă „Simion Plugaru” din raionul Ialoveni. IGFP, în colaborare cu GA „Simion Plugaru”, efectuează lucrări de ameliorare şi multiplicare a seminţelor de legume, cultivînd şi soiuri de roşii, masa cărora variază de la 10 grame pînă la 1,5 kg, iar recolta variază între 5 și 7 kg de tomate de la o singură plantă.

Specialiştii afirmă că investiţiile pentru un hectar constituie aproximativ 40-60 de mii de lei, iar venitul poate ajunge şi pînă la 100-150 de mii de lei în rezultatul realizării producţiei de la un hectar. Un profit semnificativ se înregistrează şi la cultivarea tomatelor pentru seminţe.

În baza unor acorduri similare, IGFP coordonează reproducerea seminţelor de categorii superioare şi certificate la soiurile de tomate - „Jubiliar”, „Prestij”, „Tomiş” şi „Milenium”, în diferite gospodării din raioanele Criuleni, Dubăsari şi Sîngerei.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована