În capitală se circulă cu dificultate
Pe parcursul acestei nopți pe drumurile din capitală au fost presărate 800 metri cubi de material antiderapant. Iar pentru curățarea străzilor au fost antrenate 55 de autospeciale.

Directorul Întreprinderii municipale „Exdrupo”, Efim Cheptănari a declarat pentru jurnal.md că la moment nu există blocaje de transport, însă, oricum se circulă cu dificultate, din cauza zăpezii care continuă să cadă.
„În prezent, avem 16 autospeciale, formate câte două echipaje în fiecare sector. Vom patrula pe străzile orașului pentru a curăța drumurile și a distribui antiderapant”, a declarat directorul ÎM „Exdrupo”.
Și în curțile din capitală situația pare să fie sub control. Șeful direcției generală locativ-comunală şi amenajare, Petru Gontea a declarat că la moment 50 de % din ogrăzile chișinăuienilor sunt curățate.
„600 de oameni lucrează de la ora 4.00 dimineața, pentru a deszăpezi curțile oamenilor. De asemenea, sunt antrenate 16 utilaje „HACO” și 22 de tractoare”, a precizat Gontea.
Ninsorile vor continua să cadă și în următoarele zile, cel mai abundent va ninge în zona de Sud a țării.


