theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Июля 2012, 09:20
519
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

În acest an, recolta de grâu va fi mai mică

În acest an, recolta de grâu va fi cu 25%-35% mai mică decît cea planificată, iar cea de rapiţă este, practic, compromisă din cauza secetei. Informația a fost oferită de către ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov în cadrul ședinței Comisiei pentru Situaţii Excepţionale.

Premierul a cerut să fie efectuată, în regim de urgenţă, o evaluare obiectivă a situaţiei în agricultură
Premierul a cerut să fie efectuată, în regim de urgenţă, o evaluare obiectivă a situaţiei în agricultură

 Potrivit ministrului, există un mare pericol și pentru culturile de toamnă, iar la această etapă acţiunile autorităţilor trebuie să fie axate pe elaborarea măsurilor pe termen mediu şi lung, în vederea salvării culturilor care mai pot fi salvate. În context, Directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ilie Boian a prezentat informații referitor la starea vremii din acaeastă vară, care a fost anomal de caldă şi cu deficit semnificativ de precipitaţii. Directorul a mai informat că aceste temperaturi au contribuit la apariţia secetei pe aria de peste 90% din teritoriul ţării.

Reprezentanții Ministerului Mediului au specificat căîn acest sens au fost  construite şi reconstruite 75 sonde arteziene, reabilitate 662 km de reţele de apeduct. De asemenea, sunt implementate oserie de proiecte privind amenajarea fântânilor şi izvoarelor, construcţia sistemelor de apeduct, canalizare şi epurare. 

Premierul a cerut să fie efectuată, în regim de urgenţă, o evaluare obiectivă a situaţiei în agricultură, care va sta la baza propunerilor de intervenţie în acest domeniu, inclusiv cu participarea partenerilor externi. Vlad Filat a atenţionat asupra necesităţii comunicării eficiente cu experţii internaţionali în această problemă, având la bază o analiză amplă şi o argumentare concludentă. În aceeaşi ordine de idei, Premierul a menţionat necesitatea facilitării comunicării între agricultori şi mediul bancar, în eventualitatea apariţiei unor probleme privind rambursarea creditelor şi onorarea obligaţiunilor financiare ale agricultorilor.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована