Şi ceaiul ne poate îmbolnăvi

 Ceaiul a fost întrebuințat pentru prima oara de chinezii din provincia Yunnan, folosindu-se atât la prepararea băuturilor cât și a mâncărurilor.Dovezi materiale ale întrebuințării plantei sunt recipientele cu ceai descoperite în morminte datând de pe timpul dinastiei Han. Pe la sfârșitul secolului al XVI-lea apar mențiuni rare despre acest obicei și la europeni, autorii acestora fiind negustorii și misionarii portughezi care trăiseră în părțile acelea răsăritene. Prima ladă cu ceai care a fost înregistrată într-un port european a ajuns la Amsterdam în 1606 și pe parcursul secolului a câștigat în popularitate. Ceaiul a devenit o băutură la modă printre olandezii bogați și din Olanda s-a răspândit și în alte țari din vestul Europei.

 La curtea engleză, obiceiul de a bea ceai a fost introdus la mijlocul secolului al XVII-lea de către prințesa lusitană Ecaterina de Braganza in urma căsătoriei cu viitorul rege Carol al II-lea al Angliei. Britanicii au preluat cu entuziasm obiceiul, fiind și în prezent unii dintre cei mai mari consumatori de ceai.

Însă pe atunci aromele erau naturale şi coloranţii nu existau. Acum, în zilele noastre lucrurile s-au schimbat. Vă propun un experiment, luaţi o cutie de ceai găsită in casă. Uitaţi-vă la ingrediente. Să luăm un ceai din comerţ, la un preţ accesibil tuturor, de fructe de pădure. Găsim toate plantele în amestec în jur de 80% plus coloranţi şi arome. Atata timp cât acestea sunt naturale nu trebuie să vă faceţi griji, problemele încep când ele sunt sintetice.

Coloranţii sunt substanţe care redau sau intensifică culoarea produselor alimentare.Ei pot fi constituenţi naturali ai produselor alimentare şi/ sau alţi compuşi naturali sau sintetici. Unele ceaiuri conţin coloranţi sintetici dăunători şi nocivi corpului uman. Iată câteva exemple de coloranţi nocivi: E110, E12, E132, E102 şi lista poate continua.

Aromele artificiale sunt de fapt combinaţii de substanţe chimice care imită gustul unui produs natural. Există multe arome, în special cele de fructe, în care una sau câteva substanţe chimice dominante înmagazinează cea mai mare parte a semnalului de miros/gust. Pe lângă substanţele aromatizante, există şi potenţiatorii de aromă, care se adaugă produselor alimentare pentru a le îmbunătăţi gustul.

Cei mai utilizaţi potenţiatori de aromă sunt: E620 Acid glutaric, E621 Glutamat monosodic, E622 Glutamat monopotasic, E623 Diglutamat de calciu,E624 Glutamat monoamoniu, E625 Diglutamat de magneziu, E626 Acid guanilic, E627 Guanilat disodic, E628 Guanilat dipotasic, E629 Guanilat de calciu, E630 Acid inozinic, E631 Inozinat disodic, E632 Inozinat dipotasic, E633 Inozinat de calciu, etc. 

Trebuie să ştiţi să faceţi diferenţa între arome naturale şi arome identic naturale. De asemenea, trebuie să aveţi mare grijă la tot ceea ce cumpăraţi, să citiţi ingredientele cu grijă şi să alegeţi ceea ce este natural.Nu uitaţi că până şi un banal ceai, poate să vă facă rău!