Hârjăuca, comuna unde mulţi „aleşi” vor la bătrâneţe

  Au oamenii motive întemeiate să creadă aşa ceva, mai ales, că numeroşi cetăţeni ai UE „dau năvală” la staţiunea „Codru” din Hârjăuca, scăldată de apele tămăduitoare ale cunoscutei mănăstiri cu denumire omonimă, pe fostele moşii ale căreia se află. 

Cu mai mulţi ani în urmă, fiind vizitaţi de vestitul medic, Gheorghe Ghidirim, împreună cu preşedintele Curţii Constituţionale, dar şi cu alţi înalţi oaspeţi, au rămas uimiţi de aerul curat al codrilor călărăşeni şi de bucatele delicioase - porumbul copt, caşul de oaie, plăcintele, cartofii cu slănină şi fructele, cu care au fost serviţi. „E unica palmă de pământ din Moldova, rămasă nepătată, păstraţi-o cu sfinţenie!”, au exclamat ei într-un glas.

Între cei mai înalţi stejari din Moldova

Situată la doar 80 km de capitală, Hârjăuca, înveşmântată în cei mai înalţi codri de stejar din Basarabia (cu înălţimea medie a arborilor de 23 de metri), a devenit „pofta” unor foşti miniştri, viceminiştri şi ambasadori, chiar oameni de afaceri, care vor să vină la bătrâneţe să trăiască acolo. Au îndrăgit locurile pitoreşti, dar şi populaţia paşnică, în mare parte cu frică, de Dumnezeu, care nu e certată nici cu legea şi nici cu bunul simţ. Oaspeţii comunei se miră când vin acolo cu autoturisme personale, că le pot lăsa fără grijă, unde apucă să înnopteze şi nu le fură nimeni. Primarul comunei, Vasile Manoil, păstrează discreţia şi nu vrea să divulge numele foştilor aleşi, care şi-au început construcţiile caselor deloc modeste, în speranţa că respectivii vor ajuta comuna să se dezvolte. 

Vasile Manoil se află la al treilea mandat şi se împacă de minune cu cei peste 2800 de locuitori, din cele patru sate ale aceleiaşi comune – Hârjauca, Leordoaia, Mândra şi Palanca. Dacă cea mai mare parte a satelor noastre suferă enorm de o depopulare accentuată, cei din Hârjauca nu se plâng de aşa ceva, deşi acum opt-zece ani, comuna număra cam 3450 de oameni. Doar peste 170 de persoane muncesc temporar peste hotare, perioade scurte de timp, în special, în Rusia. Aceasta se explică prin faptul că marea parte dintre ei sunt de origine ucraineană, căci dintre cele patru sate, trei sunt locuite preponderent de ruteni, stabiliţi acolo de aproape două veacuri. Doar unii moldoveni au curajul să plece la muncă în UE. Fabrica de vin „Hârjauca vin”, cu o capacitate de şapte mii de tone, nu poate să le ofere prea multe locuri de muncă. Sanatoriul, ce-i drept, este o adevărată salvare pentru o bună parte de oameni, angajaţi acolo. Desigur, se plâng şi ei de viaţă grea, dar sunt tare bucuroşi că nu au luat calea străinătăţii şi, slava Domnului, are cine munci cât de cât acasă şi nu au ajuns în situaţia unui sat de la nordul republicii, spre exemplu, unde la o înmormântare n-avea cine duce crucea mortului la groapă. La majoritatea caselor acelei localităţi nefericite, sunt instalate lăcate grele. 

Cu zece euro pe oră la spanioli, faci gospodărie în RM

Boris Manoil este un localnic de succes, am zice noi. Plecat de şase ani la lucru în Spania, revine periodic acasă, când reuşeşte să câştige ceva mai mult. Din banii acumulaţi, Boris şi-a făcut o gospodărie de invidiat. Este încântat de spanioli, însă se jură că nu va emigra niciodată, pentru că în sat i-au rămas toate rudele. „Majoritatea moldovenilor noştri nu vor să revină în ţară, deoarece în Spania e mai bine de trăit. E o ţară mai liniştită şi cu mult mai stabilă. Nu ai nevoie neapărat de cunoştinţe, neamuri sau cumetri, pentru a avea un loc de muncă. Mulţi cetăţeni români au emigrat cu tot cu bunici şi rude. Acolo statul are grija de oameni, dacă ajungi să nu ai un salariu, te poţi înregistra la o agenţie de recrutare, care într-o lună-două îţi găseşte de lucru”, povesteşte Boris. 

Nici criza economică nu i-a adus pe toţi moldovenii acasă. Au luptat cu ea doi ani de zile – între 2008-2010 şi nu s-au lăsat doborâţi. Nu mai au răbdare să asculte promisiunile celor de sus şi şi-au luat viaţa în piept. „Unii de-ai noştri şi-au achiziţionat locuinţe în Spania, accesând credite şi, au rămas fără ele în 2008. Totuşi, situaţia s-a redresat şi la construcţiile spaniole, poţi câştiga în prezent aproximativ opt-zece euro pe oră. Dacă te angajezi în domeniul hotelier, obţii cam 1400 de euro lunar, muncind câte opt ore pe zi. După ora 16.00, angajaţii sunt plătiţi suplimentar”, susţine Boris. El speră, totuşi, ca într-o bună zi va face o investiţie de perspectivă acasă. „Nu vreau să investesc în agricultură, că e sinucidere curată, pentru că nu e rentabil deloc. Eu aş deschide o brutărie, deoarece pâinea la noi e adusă de la Sipoteni, Răciula şi Călăraşi şi nu se mai vinde în stare proaspătă. Asemenea investiţii sunt posibile în toate localităţile noastre rurale, doar să ai ceva bani şi puţină susţinere de la administraţia publică locală”, crede gospodarul. E bucuros că şi fiul îi este plecat să muncească în afară, prin intermediul programului american „Work and travel”, experienţă ce îl va ajuta să aibă un trai decent.

Programul „Pământ”, ajuns un mare „mormânt”

Majoritatea localnicilor vor, nu vor, se ocupă cu agricultura, în special, cu viticultura. Sunt gospodari care obţin până la 40 de tone de mere şi câte 10-15 tone de struguri. „Spre regret, migranţii noştri nu se avântă să facă investiţii în pământ ori în creşterea vitelor, pentru că ar avea numai de pierdut. În asemenea cazuri, nu-ţi rămâne decât să te rogi la Dumnezeu ca să te ferească de îngheţuri şi alte neplăceri ale naturii. S-au micşorat vitele în sat. Dacă la Mândra erau peste 150 de vaci, acum oamenii trimit la păscut 30 de vaci. E greu de a le întreţinut, tinerii nu mai vor să aibă o asemenea îndeletnicire, chiar dacă păşuni sunt de ajuns şi de rămas. Bătrânii s-au săturat de vitărit, iar tinerii caută muncă mai uşoară. Oamenii de la ţară nu pot avea curaj să iniţieze nici alte afaceri, pentru că impozitările sunt mult prea exagerate şi creditările nu sunt convenabile”, a zis cu amărăciune primarul. Oamenii sunt demoralizaţi şi din cauza experimentelor statale nefaste, în special, în urma Programului naţional „Pământ”, asociat de ei cu un mare „mormânt”, ce i-a lăsat săraci lipiţi pământului. Îşi amintesc cu nostalgie de vremurile, când aveau în gestiune o societate pe acţiuni, cu trei brigăzi de tractoare, ce dispuneau de 46 de tractoare, de 47 de maşini, de trei autobuze. Fermele de vaci, de porci şi de oi s-au dus pe „apa sâmbetei”. „A fost dat un decret al preşedintelui Lucinschi, ce a programat distrugerea centrului RM, anume Călăraşi, Străşeni şi Ungheni. Eram şi noi ameninţaţi: „Dacă nu veţi accepta condiţiile noastre, nu vă temeţi, că noi câte sovhozuri am distrus, avem practică destulă să vă lichidăm şi pe noi”. Aşa au şi făcut, am suportat un program de stat, menit „să facă bine la oameni”. Supravieţuirea satului moldovenesc depinde de politica ţării în această direcţie şi de susţinerea tinerilor, în special”, susţine Vasile Manoil.

Şapte lei oferă statul pentru noi achiziţii de carte pe cap de locuitor

În fiecare sat din cele patru funcţionează câte o bibliotecă. Bibliotecara din Hârjauca susţine că are trei sute de cititori activi, care, însă, din cauza fondului sărac de carte, nu pot avea acces la noi apariţii editoriale. Statul alocă anual pentru fiecare locuitor câte şapte lei. „Titluri în limba română nu prea avem şi nici cele în rusă nu sunt de ultimă oră. Salariul îmi este mizer – şase sute de lei ca să-mi întreţin trei copii”, s-a plâns bibliotecara. Ne-am convins, că oamenii de la sate încă nu vor descurca în curând la viitoarele scrutine electorale. Aşa că, metoda celor de sus rămâne aceeaşi: dacă vrei să dezbini şi să stăpâneşti prin minciună şi neprofesionalism, masele semianalfabete te ajută, cu siguranţă. 

La Liceul Teoretic Hârjăuca s-a produs un adevărat miracol. Dacă până nu demult a fost un cuib de şovinism, în incintă acum răsună melodii patriotice. Pereţii de acolo n-au crăpat, atunci când elevii au cântat prima dată celebrul imn „Deşteaptă-te, române!” Liceul are o capacitate de 460 de elevi, iar anul trecut, acolo învăţau circa 180 de copii şi erau multe săli libere. De aceea, în 2010, s-au efectuat comasări ale gimnaziilor din localităţile Mândra cu predare în rusă şi din Leordoaia, cu predare în limba română. În prima instituţie studiau 46 de elevi, iar în cealaltă - 42. Cei şase profesori de la Leordoaia s-au transferat la Hârjauca. 

Acolo vin şi copiii din Hârbovăţ, gimnaziul de acolo, cu aproape 60 de elevi, a fost lichidat din 2011. „Satele dispar nu pentru că se optimizează şcolile, ci din cauza problemelor economice”, a menţionat Vasile Rusu, profesor de istorie la Liceul Teoretic Hârjauca. Chiar dacă instituţia este mixtă, cadrele didactice cred că e un fapt pozitiv şi din considerentul că micuţii ucraineni au şansa să studieze mai bine limba română. În general, cadrele didactice optează pentru predarea istoriei românilor. Şi familiile de moldoveni care nu-şi puteau da copiii la studii în limba română, pentru că nu se formau clase cu suficienţi elevi, au de câştigat. 

„Oamenii noştri mor pe sape”

De la Vera Tcaliuc, directoarea Grădiniţei „Poveste” din Hârjăuca, am aflat că educă peste 80 de copii - trei grupuri de micuţi alolingvi şi unul de moldoveni. S-a construit în 1991, de model nou şi nimeni dintre localnici nu a îndrăznit să devasteze instituţia pentru preşcolari, ca în alte sate. 

La oficiul poştal, mai multe bătrâne rutence stăteau de vorbă. De fapt, unele dintre ele nu sunt în etate, arată mai în vârstă de viaţă grea. Au peste 40 de ani! Când încep să intru în vorbă cu ele, desigur, în română, aflu uimită că nu mă înţeleg şi nu pot vorbi aproape deloc „moldoveneşte”. Mă roagă să le traduc întrebările mele în rusă. Îmi povestesc cât de greu le este lor, copiilor şi nepoţilor lor. Valea, care a uitat ce vârstă are, îmi povesteşte: „Dacă nu lucrezi la noi cu sapa, nu poţi avea nimic. Oamenii noştri mor pe sape, pentru că le-au luat tractoarele”. Maria este din Leordoaia, sat moldovenesc, şi e angajată poştăriţă. Parcurge zilnic, câte şapte kilometri din satul ei natal până la oficiul poştal din Hârjauca, pentru a lua corespondenţa şi se duce acasă tot pe jos, pentru a o împărţi. Are numai şase sute de lei pe lună.

Aşa şi nu ajung ziua „comunismului mult aşteptat”

„Avem multe terenuri neprelucrate, pentru că oamenii nu au cu ce. Au revenit la metoda strămoşilor: cu calul ară pământul. Nu moare nimeni de foame, mai trag tei de curmei, mai obţin ca prin minune câte un ajutor social”, povesteşte Maria. Cazul unei familii cu trei copii a cutremurat întreaga comună. Femeia a plecat de acasă, în speranţa unor câştiguri, dar a dat greş. Soţul ei a rămas cu micuţii şi de-abia trăgea tei de curmei. Făcea hamuri pentru cai, muncea cu ziua şi se descurca cum putea. Cel mai mare băiat i-a crescut, a plecat peste hotare şi îi trimite bani, ca să-i ajute şi pe cei mici. Bunica lor e paralizată. Dar ce să facă? Că doar nu s-au născut în Germania sau Belgia! 

În general, oamenii de la sat sunt indignaţi că produsele cumpărate la magazinele din localitate sunt mai scumpe decât la oraş. Zahărul costă 18,50 lei, pastele făinoase – 12 lei, detergenţi - în jur de 20 de lei. Calitatea pâinii e cu mult mai proastă decât la oraş, deşi preţul e cam acelaşi. Pentru pulpele de găină sunt nevoiţi să dea 39-40 de lei, deşi la Călăraşi pot fi cumpărate cu 28 de lei. Dacă ouăle în capitală costă opt-nouă lei, la Hârjauca ajung între 12-14 lei. Electoratul în mare parte bătrân din comună votează mereu comuniştii, în speranţa că toate se vor ieftini, dar aşa şi nu ajung ziua când va veni „comunismul mult aşteptat”.

Angelina Olaru