Gluma făcută pe seama polițiștilor
Pentru că nu avea sistemul de iluminare activat la mașină, deși circula noaptea și în condiții meteo dificile pe străzile municipiului Bălți, un șofer în vârstă de 30 de ani care conducea un „Nissan” a fost oprit de un polițist de patrulare.

Șoferul i-a spus omului legii că avea sistemul de iluminare defectat și l-a amenințat că, dacă îi întocmește proces-verbal, telefonează la 112 și va spune că acesta „era la serviciu în stare de ebrietate”.
Zis și făcut. Imediat ce s-a văzut cu actul întocmit, şoferul a telefonat la 112. Apelul a fost înregistrat, inspectorul de patrulare - testat alcoolscopic, iar expertiza a arătat un rezultat negativ.
Fiind întrebat de ce a procedat în acest fel, bărbatul de la volan a recunoscut că s-a enervat pe omul legii şi a decis să facă o glumă.
După ce a pierdut o groază de timp pe traseu având şi un pasager în maşină, conducătorul auto de 30 de ani, originar din Chişinău, a fost sancționat cu o amendă în sumă de 1 400 de lei şi 3 puncte de penalizare pentru defecţiunea tehnică a maşinii şi pentru efectuarea unui apel fals.
Acest caz i-a făcut pe oamenii legii să adreseze un apel populației: „Nu răpiţi timpul polițiștilor cu glume inutile, pentru că acest timp poate fi folosit pentru cineva care se află în primejdie şi are nevoie de ajutorul poliţiei. Asumaţi-vă consecinţele propriilor încălcări şi nu recurgeţi la metode copilăreşti pentru a vă răzbuna!”.


