Foştii colegi şi-au luat rămas bun de la Alexandru Moşanu
Corpul neînsuflețit al primului președinte al Parlamentului, Alexandru Moșanu, a fost depus, astăzi, la biserica Sfânta Teodora de la Sihla din Capitală.

Printre cei care au venit să-și ia rămas bun de la fostul politician au fost rude, prieteni şi foștii săi colegi, scrie prime.md.
"Într-adevăr e un om care îl păstrăm în amintirea noastră și probabil îl vom păstra întotdeauna", a spus fostul deputat, Ion Răzlog.
"L-am cunoscut ca un om pe cât de modest, că îl vedeam la microfon mergând un pic parcă puțin gârbovit, din modestie de fapt, pe atât de o dreaptă și plină de demnitate i-a fost coloana vertebrală", a menționat fostul deputat, Nicoale Misail.
"El era o persoană într-adevăr foarte deschisă, onestă, sinceră. Se putea cu el foarte bine de muncit. Simplețea îl caracteriza. Aceasta era trăsătura lui", a afrimat fostul deputat, Evlampie Donos.
Alexandru Moşanu va fi petrecut pe ultimul drum, mâine. Ceremonia funerară va începe la ora 10:00, la Palatul Republicii, iar două ore mai târziu, va avea loc un miting în memoria politicianului.
După amiază, cortegiul funerar se va deplasa la monumentul lui Ștefan cel Mare, după care, primul preşedinte al Parlamentului va fi înmormântat la cimitirul central de pe strada Armenească. Alexandru Moșanu s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 85 de ani.


