theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
25 Апреля 2013, 13:40
1 289
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Fosfor în salamurile, și şunca din Chișinău

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor anunţă rezultatele unor controale efectuate pe parcursul primului trimestru al anului 2013. În cadrul controalelor, au fost prelevate probe din produse din carne, în vederea verificării conformităţii acestora.

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor anunţă rezultatele unor controale efectuate pe parcursul primului trimestru al anului 2013.
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor anunţă rezultatele unor controale efectuate pe parcursul primului trimestru al anului 2013.

Inspectorii au prelevat selectiv 45 de probe de mezeluri și produse din carne din unitățile de comerț din Chișinău.  Mostrele de produse prelevate din rețeaua de comerț cu amănuntul din municipiul Chișinău au fost codificate ulterior şi supuse testărilor în laboratoarele acreditate ale Centrului Republican de Diagnostic Veterinar și Institutului Național de Standardizare și Metrologie.

Mezelurile și produsele din carne au fost testate la următorii indici: Microbiologici (bacterii coliforme, clostridii sulfitreducătoare, salmonella, staphyloccocus aureus); Fizico-chimici (fracția masică de umiditate, fracția masică de grăsimi, fracția masică de amidon, fracția masică de sare, conțiunutul de nitriți, conținutul de fosfor aditiv).

Din cele 45 probe de mezeluri și produse din carne supuse testărilor de laborator, 8 probe nu corespund cerințelor documentelor normative conform indicilor fizico-chimici. Astfel, conținutul de fosfor aditiv și fracția masică de umiditate depășește cantitatatea maximă admisibilă conform cerințelor documentelor normative pentru următoarele produse:  «Basarabia Nord» SA — crenvuști «cu șuncă»; «Basarabia Nord» SA — parizer «Doctorskaia»; «Pegas» SRL — salam «De Moscova»; «Alex Neosim»SRL — salam «Alex Neosim»; «Alex Neosim»SRL — salam «Servelat»; «Alcalit» SRL — tobă; «Alcalit» SRL — salam „ De casă»; «Cardiax — Plus» — salam «Codru».

Inspectorii au efectuat controale si la unitățile de producere a mezelurilor neconforme în rezultatul testărilor de laborator. Urmare prelevărilor de probe repetate de la unitățile de producere, doar la «Alcalit» SRL s-a confirmat că mezelurile nu corespundeau cerințelor normative la fracția masică de umiditate.

Pentru înlăturarea neconformităţilor admise, inspectorii APC au eliberat 8 prescripţii înlăturare a neconformităților și au încheiat 16 procese verbale cu privire la contravenție. Urmare proceselor verbale încheiate au fost aplicate amenzi în sumă de 77.000 mii lei în conformitate cu Codul Contravenţional al R. Moldova.

Depășirea fracției masice de umiditate în mezeluri nu este de natură să afecteze viața și sănătatea consumatorilor, dar poate prejudicia interesele economice ale consumatorilor.

Specialiştii anunţă că fosfatul este folosit în producția alimentelor pentru a determina creșterea capacității de reținere a apei de catre carne si alte alimente, are acțiune emulsionantă, acțiune de protecție a grăsimilor față de rîncezire și de stabilizare a culorii carnii.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована