Firma ascunsă a familiei unui șef de la CNA a „descins” în licitațiile de la grădinițe
Firma controlată de familia unui şef de direcţie din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) a câştigat licitaţii de peste 1,2 milioane de lei de la începutul acestui an, aprovizionând mai multe grădiniţe din Chişinău cu produse alimentare.

Agentul economic şi-a făcut loc pe piaţă după ce, la sfârşit de 2016, instituţia pe care acesta o reprezintă a participat la reţinerea a 23 de persoane, după gratii ajungând, pe lângă funcţionari, şi reprezentanţi ai unor firme care asigurau instituţiile publice, inclusiv grădiniţele, cu produse de calitate dubioasă. După reţineri, mai mulţi agenţi economici care figurau în dosarul penal au fost excluşi, direct sau indirect, din procesul de licitaţii, lăsând cale deschisă pentru firma şefului de direcţie de la CNA către contracte cu statul, informează point.md cu referire la zdg.md.
Licitaţii de 1,2 milioane de lei în ultimele trei luni
În plin scandal, în afacerile cu produse alimentare pentru grădiniţe apare o companie nouă, „Tuleibici” SRL. Un prim contract semnat de aceasta, în valoare de 20,6 mii de lei, datează din 23 ianuarie 2017 şi prevede livrarea produselor alimentare în primul semestru al anului la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii. Au urmat alte contracte cu primării care achiziţionau produse alimentare pentru grădiniţele şi şcolile din localităţile R. Moldova. Cea mai importantă licitaţie, în sumă de 520,66 mii de lei, a fost înregistrată pe 12 aprilie 2017, firma câştigând dreptul să livreze „produse alimentare pentru necesitatea instituţiilor preşcolare subordonate Direcţiei Educaţie, Tineret şi Sport (DETS) Botanica, mun. Chişinău, pentru perioada 1 aprilie 2017- 30 iunie 2017”. Cu câteva zile mai devreme, SRL-ul a obţinut un contract cu DETS Centru, în sumă de 82,6 mii de lei, pentru livrarea legumelor şi fructelor pentru trimestrul II al anului 2017 (aprilie, mai, iunie). Pe 16 martie, SRL „Tuleibici” a obţinut şi dreptul de a aproviziona cu produse alimentare DETS Râşcani, pentru 31,9 mii de lei. Un alt contract important, în sumă de 326 mii de lei, a fost semnat de SRL „Tuleibici” la 22 februarie cu Primăria Hânceşti pentru livrarea de „produse alimentare şi de panificaţie”.
La rândul său, Direcţia generală securitate internă a Centrului Național Anticorupție a iniţiat o anchetă de serviciu pe marginea faptelor expuse în materialul Ziarului de Gardă.Totodată, directorul CNA a dispus suspendarea din funcţie a colaboratorului vizat în investigaţie pe perioada anchetei de serviciu.


