Filat despre accidentul de la Mereni
Securizarea trecerilor la nivel cu calea feratăva fi discutată la şedinţa Guvernului. Despre aceasta a menţionat premierul Vlad Filat.

“Vreau să vă spun că masurile ce ţin de securitate, în consecinţă viaţa oamenilor, trebuie sa fie îndeplinite indiferent de aceste tertipuri la care se dădeau unii responsabili post accident. Numai nu Ministerul Transporturilor trebuie şi poate să vorbească de lipsa de bani, numai nu Calea Ferata este întreprinderea care trebuie să solicite bani din bugetul statului. Pînă la urmă, s-au găsit bani pentru săgeţi de diferite culori. Este vorba despre lipsa de responsabilitate”, a specificat Filat.
Totodată, el a menţionat că regretă că nu a urmărit în destul ca acele condiţii să fie îndeplinite. „Dacă aş fi fost mai hotărît sau mai implicat, cred că nu s-ar întîmpla acest caz”, a spus el.
Premierul a mai specificat că victimele accidentului vor primi ajutor de la stat. “Dincolo de alte acţiuni care vor fi necesare, pentru fiecare persoană decedată vor fi alocate 10 mii de lei. Dacă vor fi necesare sume suplimentare, acestea vor fi acordate”, a spus Filat.
Amintim că acesta este al doilea accident în care un microbuz a intrat în coliziune cu un tren pe o trecere nesecurizată a căii ferate. În noiembrie 2011, un tren a lovit un microbuz de pe ruta Şerpeni-Chişinău, în apropierea satului Bulboaca, Anenii Noi. Atunci, opt persoane au decedat, iar alte 16 au fost rănite.


