Fiecare al doilea șofer de autobuze şi microbuze admite abateri
Fiecare al doilea șofer implicat în transportarea pasagerilor admite abateri de la legislația în vigoare.

Fiecare al doilea șofer implicat în transportarea pasagerilor admite abateri de la legislația în vigoare. Cel puțin așa reiese din rezultatele operațiunii „Autobuz”, în cadrul căreia au fost verificate minuțios 75 de unități de transport public, la 34 dintre acestea fiind fost depistate abateri, relatează NOI.md.
În urma controalelor efectuate de Poliţia Rutieră, Inspectoratul Fiscal, Direcţia Investigare a Fraudelor şi Agenţia Naţională Transport Auto, în mai multe unități de taxi și maxi-taxi, 15 șoferi s-au ales cu procese verbale pentru nerespectarea condițiilor stabilite în licență, alți patru s-au ales cu cîte un proces verbal pentru încălcarea normelor de capacitate a traficului de pasageri, cîte trei șoferi au fost sancționați pentru exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice și oprirea în locuri interzise și încă unul - pentru conducerea vehiculului de către o persoană fără permis de conducere. Totodată, cîte patru procese verbale au semnat reprezentanții Inspectoratului Fiscal și Direcţia Investigare a Fraudelor pentru contravenții în domeniile lor de competență.
Poliţia Rutieră a demarat operaţiunea specială „Autobuz” cu scopul de a responsabiliza şoferii antrenați în transportul de pasageri şi de a opri conducerea autoturismelor care nu corespund cerințelor.


