Farmaciile de la sate ar putea fi scutite de unele taxe locale
Farmaciile care activează în mediu rural ar putea fi scutite de unele taxe. O modificare legislativă în acest sens a fost înregistrată de curând în cancelaria Parlamentului și dezbătută în primele comisii ale Legislativului.

Proiectul are drept scop crearea condițiilor pentru asigurarea dezvoltării durabile și susținerea dezvoltării farmaciilor în mediu rural prin acordarea unor facilități sub formă de scutire de unele taxe locale pentru activitate, scrie deschide.md.
Modificările propuse vor permite majorarea accesului populației cu venituri mici la medicamente, inclusiv la cele compensate.
Conform datelor Asociației farmaciștilor din Republica Moldova, în prezent, în satele din Moldova activează în jur de 200 de farmacii, acestea achitând taxe locale, care variază între 3.500 și 5.000 de lei.
Inițiativa legislativă a fost avizată pozitiv cu votul tuturor deputaților prezenți în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei Parlamentare Mediu și Dezvoltare Regională. Proiectul urmează să fie dezbătut de către toate comisiile parlamentare, după care va fi propus spre aprobare în plen.


