theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Сентября 2012, 14:37
530
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Fără publicitate pe autobuzele şcolare

Publicitatea pe autobuzele şcolare ar putea fi interzisă. Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului a susţinut, în acest sens, un proiect de modificare a Legii învăţămîntului.

Deputaţii din fracţiunea democraţilor nu au susţinut proiectul, notează Info-Prim Neo.
Deputaţii din fracţiunea democraţilor nu au susţinut proiectul, notează Info-Prim Neo.

Iniţiativa este îndreptată, în special, împotriva partidelor politice sau companiilor comerciale, care donează aceste autobuze autorităţilor locale, dar pretind, în schimb, să li se facă reclamă.

Autorul iniţiativei legislative, deputatul liberal-democrat Gheorghe Focşa, solicită ca, cel puţin copiii, să fie scutiţi de reclamă politică sau comercială. Dacă unităţile de transport sînt donate, să nu fie condiţionată utilizarea lor.

Propunerea a fost susţinută de către reprezentanţii PLDM, PL şi PCRM. Comuniştii au menţionat că această iniţiativă ar trebui să fie lărgită şi pentru unităţile de transport ale autorităţilor locale, deoarece sînt cazuri că tot partidele politice donează unităţi de transport primăriilor, avînd pe ele culorile şi simbolurile formaţiunii. În cadrul dezbaterilor, asupra acestui proiect de lege de mai multe ori s-a făcut aluzie că anume Partidul Democrat ar dona unităţi de transport cu simbolul partidului pe ele. Deputaţii din fracţiunea democraţilor nu au susţinut proiectul, notează Info-Prim Neo.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована