Evreii moldoveni se plîng de discriminare
Reprezentanţii minorităţilor naţionale nu sînt implicați în administrarea statului.

La această concluzie au ajuns evreii din Moldova la finalul unei conferinţe republicane a evreilor. Potrivit participanţilor la conferinţă, minorităţile naţionale nu sînt reprezentate nici în guvern, nici în autoritățile locale.
"Este necesar totuși să fie acordată o mai mare atenţie minorităţilor naţionale în ceea ce priveşte implicarea lor în soluţionarea problemelor sociale, economice, culturale şi altele. Trebuie implicați într-o măsură mai mare reprezentanţii minorităţilor în conducere", a declarat doctorul habilitat în ştiinţe politice al Academiei de Ştiinţe din Moldova, Vladimir Anikin.
Potrivit experților, unul dintre motivele lezării drepturilor minorităţilor naţionale este legislaţia cu privire la limbă. "Acest regim lingvistic, impus în 1989, a devenit instrument de discriminare națională. Examinați componenţa naţională a personalului din administraţia publică. La Chișinău, acest lucru este deosebit de vizibil – el este format pe principiul naționalității", a spus doctorul în istorie Pior Șornicov.
În acelaşi timp, reprezentanţii Biroului Relaţii Interetnice cred că de faptul că minoritățile naționale nu participă la guvernare sînt vinovați ei înşişi.
"În țara noastră nu există nici o discriminare pe motive etnice. Trebuie cunoscută legislația Republicii Moldova şi procedura de angajare în serviciul public. Pentru a accede în Parlament, e necesară aderarea la orice partid. Dar pentru a obţine un loc de muncă în administraţia publică, trebuie depuse cereri de participare la concursul pentru suplinirea posturilor vacante”, a spus pentru NOI.md vicedirectorul Biroului Relaţii Interetnice, Vera Petuhov.
Conferinţa republicană a evreilor a avut loc pentru a doua oară cu sprijinul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consulatului Israelului.


