Şeful Agenţiei Turismului îşi promovează fiica?
Unul dintre reprezentanţii blogosferei moldoveneşti a observat că pe copertele bucletelor de promovare a turismului, publicate de instituţia de profil, a fost plasată poza fiicei lui Nicolae Platon, care conduce Agenţia Turismului.

Blogerii l-au acuzat pe funcţioar de abuz în serviciu în scopuri personale şi i-au cerut explicaţii.
Directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Platon, luat prin surprindere, a declarat pentru Publika TV, că a ales fiica în calitate de model exclusiv în scopul economisirii banilor publici şi a promis că asemenea cazuri nu se vor mai repeta.
„Cînd am elaborat catalogul, trebuia să economisim. Noi nu vroiam să cheltuim bani pentru aceasta şi am decis să publicăm pozele celor ce nu au vreun interes financiar”, a declarat directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Platon.


