Ea este singura elevă care a luat 10 pe linie la BAC
Eleva care a luat numai note de 10 la Bacalaureat se numește Cătălina Puzur și a absolvit liceul "Mihai Eminescu" din capitală. Tânăra spune că a promovat cu succes examenele prin muncă sistematică.

"Niciodată nu mi-am pus drept scop să iau 10 la BAC, a fost doar o dovadă a efortului depus. Faptul că sunt unica nu mă face cu nimic mai specială. Sut sigură că în țară mai sunt elevi capabili care merită aceste note, dar nu le-au obținut din cauza unor mici greșeli sau a emoțiilor. A fost un șoc pentru mine să descopăr că am 10 pe linie, nici până acum nu realizez cum de mi-a reușit", a precizat Cătălina pentru Unimedia.
Absolventa a susținut examene la limba și literatura română, limba franceză, matematică și chimie.
Deși măsurile menite să prevină copiatul în timpul examanelor de BAC au provocat un val nemulțumiri printre mai mulți elevi, pe Cătălina nu au deranjat-o nici camerele de supraveghere și nici detectoarele de metale: "Susțin reforma în educație, cu speranța că tinerii noștri vor învăța nu pentru note, ci pentru ei înșiși, pentru țară, pentru viitor. Consider că datorită acestor măsuri, în sfârșit, fiecare elev va fi apreciat după meritele sale".
Proaspăta absolventă recunoaște că testele au fost accesibile. "Consider că în mare parte, într-adevăr, toți elevii au fost apreciați pe măsură. Cei care au considerat că merită mai mult au contestat rezultatele", a adăugat Cătălina Puzur.
Tânăra a decis să urmeze Facultatea de Contabilitate de la o universitate din țară.
Amintim că ieri, 30 iunie, Ministerul Educației a făcut publice rezultatele preliminare ale examenelor de bacalaureat. Anul acesta, BAC-ul a fost promovat doar de 44% din elevi.


