E timpul să nu mai iubim Rusia

Chiar de la începutul crizei din Crimeea, noi în mod constant am auzit că germanii într-un fel îi înțeleg pe ruși. Într-adevăr, cu greu poate fi acceptată o altă viziune care să fi fost repetată atât de des. Dar nimic nu poate fi mai derutant. Germanii nu îi înțeleg pe ruși: Ei înțeleg mai puțin despre ruși decât despre britanici, spanioli sau francezi.

E adevărat că Germania a avut o relație spcială cu Imperiul Rus mult timp în urmă. Germanii au servit în rol de țar și țarine, la fel în rol premieri ruși, plus au fost ofițeri, medici și învățători la curtea regală din St. Petersburg. Ingineri germani au lucrat în minele cu minereuri din munții Ural Mountains, fermierii germani au arat pământul lângă râul Volga și Nipru. În schimb, ei au avut ocazia să facă cunoștință cu scriitori ruși. Pușkin le-a făcut cunoștință germanilor cu sufletul straniu, dar plăcut rus. Și orașele Moscova și St. Petersburg nu ar fi ce sunt acum fără germani. Aceasta este partea romantică a relațiilor germano-ruse.

Apoi au urmat războaiele din secolul trecut și devastarea pe care germanii au dezlănțuito în Uniunea Sovietică. De atunci, imaginea pe care germanii o au despre Rusia este incorectă.

Generația de după război a crescut cu o frică latentă de ruși. În Germania de Est, oamenii i-au văzut ca o forță de ocupație, în timp ce în Vest mulți credeau că o invazie este iminentă. Apoi a venit Gorbaciov. Germanii l-au glorificat, deoarece el le-a dat darul reunificării. Prin o singură lovitură, aversiunea din anii 1960 – 1970 la tot ce venea din părea să fi fost uitată. A fost un timp de entuziasm și ușurare, în special în Vest. Gorbaciov rămâne o personalitate mult admirată de către germani. Ei proiectau visurile lor despre o nouă relație dintre germani și ruși pe el și noua Rusie. Germanii credeau că rușii ar putea deveni ca ei într-un fel.

Dar Rusia nu este Europa și niciodată nu va fi. Rusia niciodată nu a trecut printr-o perioadă de iluminare după distrugerea generată de Stalin a sufletului țării. Germanii niciodată la modul serios nu au luat în calcul acest simplu fapt, deoarece asta ar fi schimbat imaginea pe care o aveau ei despre Rusia.

Ei trebuiau să fi fost preveniți. Nu doar din cauza că Mihail Gorbaciov în nici un fel nu reprezenta tipul de lideri duri cu care rușii erau obișnuiți din experiența lor din ultimii câteva sute de ani. Nici nu au ascultat de cuvintele scriitorului rus Aleksandr Soljenițîn, care a zis următoarele despre inventatorul conceptului de perestroika. El a spus că stilul de lider al lui Gorbaciov nu era guvernare, dar mai degrabă „o renunțare nechibzuită de putere”. Gorbaciov în final a devenit cel mai nepopular lider de la Kremlin din istoria contemporană.

Implozia Uniunii Sovietice, pentru care ei îl fac răspunzător pe Gorbaciov, nu le-a răpit doar patria. Dar de asemenea ia scufundat cu capul în jos într-un fel de capitalism, care era chiar mai haotic decât capitalismul Manchester. Foarte rapid, un număr mic de oligarhi au pus mâna pe cele mai importante active ale țării și majoritatea rușilor au ajuns într-o sărăcie de nedescris.

De ce rușii nu pot fi comparați cu vestul

Germanii au fost martori la această drama în timpul derulării ei, dar ei nu înțelegeau ce se întâmplă în mintea rușilor.

În cartea sa, „Timpul Second - Hand”, nuvelista rusă Svetlana Alexievici încearcă să explice de ce cetățenii fostei Uniuni Sovietice nu pot fi comparați cu cei din Occident. „Noi toți, oamenii care vin din socialism, suntem diferiți de alți oameni”, scrie ea. „Noi avem ideile noastre despre bine și rău, despre eroi și victime. Noi suntem plini de ură și prejudecată. Noi toți venim dintr-un loc care a fost cândva locul de baștină a gulagurilor și colectivizării, sau lupa cu culacii, evacuarea forțată de popoare întregi. Aceasta era socialismul, dar de asemenea aceasta era viața noastră”. Apoi ea explică ce s-a întâmplat după 1991. „Mulți au perceptut adevărul (despre trecutul nostru sovietic) în calitate de dușman. Același lucru a fost aplciat libertății. Rusia s-a schimbat, dar de urăște pentru această schimbare”.

Germanii au crezut ca rușii vor fi încântați de glasnost și noua eră. Ei au sperat că toți rușii vor fi de tipul celor care sunt fani a grupurilor de genul „Pussy Riot”. Chiar și politicienii care în mod regulat călătoreau la Moscova își petreceau majoritatea timpului lor discutând cu membri ai minorității pro-vestice, care nu sunt prea reprezentativi în Rusia. Aceasta s-a întâmplat de asemenea din motive practice: Ei sunt aceea care de obicei puteau vorbi engleza.

Vladimir Putin a înțeles foarte exact mentalitatea compatrioților săi. El doar vine dintr-o familie foarte simplă și a crescut într-un apartament modest în St. Petersburg. Când a devenit președinte, el a pacificat Cecenia, a preluat puterea de la oligarhi și la fel a cauzat puțină prosperitate pentru rușii de rând. Putin știa că majoritatea rușilor încă mai au nevoia de un lider puternic și că ei detestă orice ce are măcar un element de liberalism. El știa că această majoritatea susține o poziție mai dură împotriva străinilor și orice ce este „ne-rus”, la fel majoritatea susține reintroducerea pedepsiei cu moartea.

Ideologia conservativă, anti-occidentală a lui Putin

Putin a aplicat presiune pentru a obține o putere mai mare și a folosit o ideologie conservativăm anti-occidentală pentru a o justifica. „Noi putem vedea cum multe țări euro-atlantice resping rădăcinile sale, inclusiv valorile creștine ce formează baza civilizației occidentale”, a spus Putin într-un discrus în septembrie. „Ei se dezic de principiile morale și toate identitățile tradiționale: naționale, culturale, religioase și chiar sexuale”. Într-un discurs din decembrie, Putin l-a citat pe filosoful religios și politic rus din secolul XX, Nikolai Berdeaev, menționând că „ideea conservatismului nu este prevenirea mișcării înainte sau în sus, dar de a preveni mișscarea înnapoi și jos, în întunericul haotic și întoarcerea la un stat primitiv”. El crede că Rusia trebuie să conducă. Acest sentiment atinge o strună adâncă în oamenii care au frică de schimbări continue după 80 de ani de experimente, care au rezultat în vărsare de sânge de proporții.

Germanii care își au prieteni în Moscova și care ocazional îi vizitează la fel observă că entuziasmul din trecut a cunoștințelor lor pentru Occident a fost înlocuit de o viziune mai critică. Deodată supermarketurile germane au devenit prea mici pentru ei – cu mult mai mici decât cele din Moscova, și alegerea este prea limitată, oamenii pe stradă sunt prea rezervați și femeile sunt îmbrăcate prea modest. În contrast cu trecutul, prietenii din Rusia sunt nerăbdători să meargă acasă zilele astea – ei pot să vorbească negativ despre orașele lor, dar de asemenea sunt foarte mândri de ele. Și despre grandoarea țării lor. Ei de asemenea sunt foarte fericiți că Crimeea iarăși aparține Rusiei. Chiar și cei mai gânditori din cunoștințele mele din Moscova încearcă să ascundă convingerea lor că întoarcerea Crimeii este o dezvoltare naturală a evenimentelor. În anii recenți, Putin a utilizat un asemenea sentiment și l-a aplicat direct politicii sale. Aceasta era evident cinci sau șase ani în urmă. Noi deja puteam să ne deprindem cu aceasta. Dar s-a întâmplat opusul, noi suntem surprinși.

O multitudine de idei

Cum am trebui noi să răspundem anexării Crimeii? Gama de opinii este foarte largă. Un funcționar de stat în vârstă, Helmut Schmidt reprezintă o școală de gândire; Ministrul Finanțelor, Wolfgang Schauble – o altă. Schmidt consideră acțiunile lui Putin în Crimeea ca fiind „de înțeles” și crede că Occidentul acordă o atenție prea mare acestui eveniment. El consideră că este important să menținem pacea. Fostul cancelar este un reprezentant al generației războiului. El și-a efectuat serviciul militar în timpul lui Hitler și oricine poate desigur înțelege fricile sale privind reapariția tensiunilor în Europa. Ceea ce nu este acceptabil este atitudinea cu care el încearcă să învețe conaționalii săi germani că opinia sa este unica care poate fi acceptată. Colegul său social democrat, Egon Bahr, care a pregătit politicile de normalizare a relațiilor cu Uniunea Sovietică împreună cu Cancelarul german Willy Brandt, merge chiar mai departe întrebând „care este baza legală a guvernului curent de la Kiev”. Dar el ignoră faptul că majoritatea partidelor din opoziție, la fel și din blocul vechi aliniat cu Viktor Ianukovici a acceptat schimbările constituționale necesare înaintea schimbării guvernului.

Schmidt și Bahr ambii au o imagine învechită a Rusiei, care e bazată pe mentalitatea de 40 de ani din 1970.Multe s-au întâmplat în Rusia de atunci, dar care pare să fi trecut pe neobservate de acești doi indivizi.

Faptul că declarația lui Schmidt a avut o rezonanță mare doar arată că imaginea noastră desper ruși este încă determinată de sentimente din trecut de vinovăție și de dorința noastră de a ne curați de ea. Ea de asemenea demonstrează preferința noastră de a încerca de a găsi vina în noi înșine. Aceasta distorsionează imaginea pe care noi o avem despre Rusia încă și mai mult.

Rusofililor le place să susțină că Occidentul ia subapreciat rău de tot Rusia în 1990 și Moscova acum exercită o acțiune de răzbunare justificată pentru înfrângerea pe care a suferito în Războiul Rece. Dar cei ce spun aceasta ignoră faptul că anume Europa de Vest a fost aceea care a aplicat cea mai mare presiune la acel timp asupra FMI și Băncii Mondiale pentru a acorda credite în valoare de 40 de miliarde de dolari SUA Moscovei. La acel timp, prețul petrolului a căzut la 17 dolari SUA și Rusia altfel ar fi lunecat într-o catastrofă economică.

Ei de asemenea pretind că NATO și-a continuat expansiunea sa la Est în pofida promisiunilor sale că nu vor face asta, și în acest mod au constrâns Rusia. Totuși promisiunea de a nu plasa trupe suplimentare sau arme nucleare se referea doar la fost Germanie de Est. Din cei 275.000 soldați americani care staționau în trecut în Germani, doar aproximativ 43.000 rămân azi. Moscova nu poate nu poate deci percepe NATO ca un pericol militar.

Conducerea Indiferentă

În final, ei argumentează că noi trebuie să înțelegem impulsul rușilor în Crimeea la auto determinare și protecția minorității sale (în Ucraina).Dar experiența din războiul cecen le-a demonstrat tuturor că liderii ruși sunt indiferenți când e vorba de aceste principii nobile. Cecenilor li s-a refuzat dreptul la auto determinare și republica rebelă a fost bombardată. Când eram în adăpostul din Groznyi raportând despre război, nu erau doar ceceni acolo, dar și ruși de asemenea – și Kremlinului nu îi păsa de soarta lor. Mulți ruși au fost omorâți de bombele ruse.

Este puțin în dezbaterile curente în Germania privind politicile Rusiei privind Ucraina pentru a sugera ceva pentru experți. Oamenii pretind că noul guvern în Kiev este fascist și a căzut în mâinile extremiștilor de dreapta sau forțelor antisemite. Aceste insinuări a partidelor de extremă stângă sunt nonsens pur. Când au fost ultima dată liderii intelectuali a partidului – Gregor Gysi și Sahra Wagenknecht – în Kiev? Dacă noi vom începe să discutăm evoluția evenimentelor în Ucraina, atunci noi am trebui să vorbim de asemenea despre extremiștii de dreapta în Rusia și antisemitismul care este tolerat acolo.

Încă un nonsens în constituie ideea că Crimeea este „teritoriu rus străvechi”. În anul 1441 Crimeea aparținea Regatului Tatar, un stat care la un moment se întindea de la hotarul cu România de azi, pe lângă Marea Caspică pe o suprafață care se întindea până lângă Moscova. Abia în anul 1700 Potemkin utilizând viclenia și forța a reușit să cucerească tătarii pentru Ecaterina cea Mare.

Forța rămâne un mijloc demonstrat eficient de Rusia

Imaginea romantică a Rusiei în Germania se datorează politicilor greșite ale Berlinului referitor la această țară și faptului că Kremlinul nu ne mai ia în serios deja. Ideea citată des este că noi trebuie să fim mai deschiși cu Rusia în loc să o ținem la distanță. Aceasta s-a întâmplat în 1996 când în timpul războiului cecen care a fost început de Moscova, Rusia a aplicat pentru a deveni membră a Consiliului Europei, câinele de pază a drepturilor omului pe continent. Împăciuitorii au prevalat atunci cu argumentul că aceasta este calea de a preveni Moscova de a intra în acțiuni militare în viitor. Al doilea război cecen a început trei ani mai târziu.

Forța a rămas un element testat și adevărat a politicii ruse încă din 1991. Acest tip de compromis politic, care în mod standard în Vest este văzut ca un semn de slăbiciune. Și acest tip de gândire nu este întâlnit izolat doar in Kremlin – această mentalitate este împărțită de majoritatea societății ruse. Iată de ce nu putem găsi dezacord legat de anexarea Crimeii chiar și printre oponenții lui Putin. Această mentalitate este alimentată de un complex rus major a superiorității ruse. La început rușii vorbeau cu dispreț despre oamenii din Caucaz, numindu-i „negrii noștri”. În pofida faptului că sunt foarte solicitați de piața muncii, tadjicii și uzbecii nu au fost simpatizați vreodată. Evreii sunt subiectul discuțiilor permanente în Rusia. Acum rușii au început să vorbească despre ucraineni – despre „hoholii” lor, o poreclă datorată coafurilor Cazacilor de pe râul Nipru din timpul epocii medievale, dar care este utilizată astăzi ca o noțiune batjocoritoare în Rusia pentru ucraineni. Idea în spatele aceste porecle fiind faptul că ucrainenii sunt într-un mod oameni înnapoiați.

Și aceasta ne duce pe noi înapoi la Wolfgang Schauble. Mulți au găsit comparația pe care el a făcuto în ultima săptămână de ocupație a Crimeii cu ocupația nazistă a Sudet-ului populat de etnici germani din fosta Cehoslovacie fiind ofensatoare. Desigur este absurd de a-l compara pe Putin cu Hitler. Dar argumente uimitor de similare au fost făcute atât în ​​discursul dat de Hitler din 26 septembrie, 1938 în Berlin și în discursul lui Putin când a venit în fața camerelor în Kremlin pe 18 martie – în cel mai bun caz în ceea ce ține de vocabularul utilizat privind protecția compatrioților situați în afara țării. De ce am trebui să nu vorbim despre aceasta? Și de ce am trebui să nu vorbim despre faptul că emisiunile de la televiziunea rusă înainte de anexarea Crimeii, cu toate minciunile sale și agitația, amintea mult de Joseph Goebbels?

Germani în prezent își scarpină capul încercând să găsească cea mai bună cale de a trata Rusia în viitor. Dacă noi nu privim cu minte trează Rusia, ștergând orice urmă de romantism și bagaj istoric care distorsionează privirea noastră a lumii lui Putin, atunci noi niciodată nu vom reuși în a găsi o sttrategie rezonabilă.

Christian Neef este un editor la publicația DER SPIEGEL ce scrie despre probleme externe și a fost corespondentul de mulți ani a publicației la Moscova. Tradus din germană de Daryl Lindsey.