Dosarele pentru funcţia de director al CNA de azi nu se mai accepta
Azi e ultima zi cand candidaţii la funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) îşi pot depune dosarele. Deputaţii din Comisia juridică, numiri şi imunităţi au decis să se întrunească săptămâna viitoare într-o şedinţă specială pentru a examina fiecare candidat în parte.

Victor Popa, preşedintele comisiei, a declarat că numele candidaţilor vor fi anunţate doar la încheierea perioadei de depunere a dosarelor. Candidaţii la şefia CNA trebuie să aibă studii superioare juridice şi o vechime de muncă în domeniul juridic de cel puţin 10 ani. De asemenea, nu trebuie să fie membri ai vreunui partid politic. Nu sunt acceptate la concurs persoanele cu antecedente penale şi cele inapte din punct de vedere medical să-şi exercite artibuţiile în această funcţie.
Capacităţile organizatorice şi profesioniste vor fi apreciate în cadrul unei probe scrise şi în cadrul unui interviu individual. Rezultatele concursului vor fi evaluate şi anunţate de către Comisia juridică în cadrul unei şedinţe speciale în perioada 28 septembrie – 1 octombrie. Până pe 1 octombrie, Comisia juridică va trebui să prezinte plenului Parlamentului candidatul la funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie.
Urmează 3 zile lucrătoare în care vor fi examinate dosarele şi va fi stabilită data concursului, care se va încadra în perioada 19-21 septembrie.


