Dosarele 7 aprilie 2009: Cazul lui Iacob Gumeniță ar putea fi examinat din nou
Curtea de Apel Chişinău ar putea relua examinarea dosarului intentat fostului vicecomisar de Chişinău, Iacob Gumeniţă, învinuit de maltratarea unui tânăr în seara de 7 aprilie, 2009.

În şedinţa din 12 octombrie, Stelian Teleucă, unul din magistraţii completului de judecată, care examinează dosarul lui Gumeniţă, s-a autorecuzat pe motiv că anterior a luat parte în cadrul măsurilor procesuale pe cazul respectiv, scrie crimemoldova.com.
Astfel, urmează să fie schimbată componenţa completului de judecată.
Ion Vâzdoagă, avocatul lui Gumeniţă, susţine că dacă este schimbat completul de judecată, examinarea dosarului este reluată de la început.
Dosarul intentat pe numele lui Iacob Gumeniţă a fost pus pe rol în vara anului 2010. Fostul poliţist era învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu în timpul evenimentelor din aprilie, 2009. Acesta a fost reţinut după ce au fost făcute publice imaginile filmate de pe clădirea Guvernului, în care se vede cum Gumeniţă loveşte cu picioarele tinerii protestatari.
La 8 aprilie, 2016, Judecătoria Buiucani l-a achitat pe Gumeniţă. Procurorii au solicitat anularea deciziei de achitare a fostului vicecomisar de Chişinău şi condamnarea acestuia la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare.
„Instanţa de fond nu a apreciat corect probele, care demonstrează evident vinovăţia lui Gumeniţă”, a declarat procurorul în instanţă. Pe de altă parte, avocatul fostului vicecomisar de Chişinău, Ion Vâzdoagă, susţine că înregistrările video din Piaţa Marii Adunări Naţionale, în care Gumeniţă apare lovind în protestatari, nu pot fi acceptate ca probă, deoarece Raportul de expertiză a fost făcut în afara ţării, în lipsa unei comisii rogatorii.
Sergiu Popuşoi, avocatul lui Damian Hâncu, parte vătămată în dosarul Gumeniţă, spune că acest dosar a fost tergiversat intenţionat, iar clientul său este profund dezamăgit că fostul şef al poliţiei municipale a fost achitat.


