Dorin Chirtoaca dă detalii despre vânătoarea din Pădurea Domnească
La vânătoarea din Pădurea Domnească ar fi participat miniştri şi deputaţi din mai multe partide. Declaraţia a fost făcută azi de primarul liberal Dorin Chirtoacă, care nu a dat insa si nume. Pe de altă parte, preşedintele Curţii de Apel Ion Pleşca a negat aceste afirmaţii.
Pe de altă parte, unul dintre participanţii la vânătoare, magistratul Ion Pleşca respinge informaţii. El a declarat pentru Pro TV că în Pădurea Domnească au fost prezenţi directoru "Moldsilva" Ion Lupu, Valeriu Zubco şi Gheorghe Creţu, iar ceilalţi erau vânători din Făleşti şi Nisporeni. Pleşca spune că nu a tăinuit faptul rănirii lui Sorin Paciu. Judecătorul spune că a doua zi după ce a revenit la Chişinău l-a înştiinţat pe preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii Nichifor Corochi. Solicitat de Prime, ultimul a confirmat acest lucru, dar nu a explicat de ce nu a transmis informaţia mai departe. Nicolae Corochi spune că preşedintele este informat de alte instituţii competente. Conducerea ţării declară la unison că a aflat din presă despre incident. După ce ieri, Valeriu Zubco şi-a anunţat autosuspendarea pe durata anchetei, astăzi ministrul Justiţiei a declarat că formal procurorul este în concediu.
Suspectat de omorul din imprudenţă a lui Sorin Paciu este vicepreşedintele Curţii de Apel, Gheorghe Creţu. Magistratul şi-a dat demisia, precizând doar că a participat la vânătoare şi că există elemente comune între el şi incidentul tragic din Pădurea Domnească.


