Doi moldoveni, actori în filmul lui Nikita Mihalkov
Doi moldoveni au ajuns să joace în filmul unui regizor de talie mondială. Cei doi locuitori ai satului Corjova, raionul Criuleni au plecat să muncească la construcţii în Federaţia Rusă, însă s-au ocupat de decor pentru filmele lui Nikita Mihalkov.

Unul dintre ei a avut şi un rol secundar în cea de-a doua parte a filmului ”Утомленные солнцем”, scrie publika.md.
“Toată vara m-am rugat de Nikita Sergheevici. Zic, daţi-mi şi mie un rol. Eu sunt moldovean, trebuie să mă filmez şi eu în filmul acesta, că am lucrat mult timp. Şi el mi-a spus – nu acum, lasă la toamnă, la iarnă. Şi iarna m-a chemat şi mi-a dat rol. Mi-a dat o foaie şi mi-a spus: învaţă cuvintele acestea frumos. Mâine dimineaţă o să faci repetiţie şi o să te filmez în cadru. Şi m-am filmat”, a spus Radu Cârlig.
Şi Tudor Creangă a fost responsabil de decor la ultimele două părţi ale filmului “Утомленные солнцем”. “Mi-a părut foarte bine. Eu până în 2008 numai pe la televizor vedeam actorii. Dar după aceasta am stat de vorbă cu Nikita Mihalkov. S-a comportat foarte bine cu noi”, a povestit Tudor Creangă.
Nikita Mihalkov este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi actori ruşi. Filmul “Утомленные солнцем” a câştigat marele premiu de la Cannes în 1994 şi Premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină.


