Directorul Moldova 1 şi-a retras cererea de demisie
Directoarea postului public de televiziune Moldova1, Angela Sârbu, şi-a retras cererea de demisie, înaintată către Consiliul de Observatori a IPNA Compania Teleradio Moldova pe 9 decembrie, informează trm.md. Potrivit sursei, solicitarea a fost înaintată către CO în această dimineaţă zilei de astăzi, 17 decembrie, înainte de şedinţă. Chestiunea a fost scoasă din ordinea de zi. Preşedintele CO, Eugeniu Rîbca a declarat că din punct de vedere juridic solicitarea înaintată astăzi de Angela Sârbu, ...

Directoarea postului public de televiziune Moldova1, Angela Sârbu, şi-a retras cererea de demisie, înaintată către Consiliul de Observatori a IPNA Compania Teleradio Moldova pe 9 decembrie, informează trm.md.
Potrivit sursei, solicitarea a fost înaintată către CO în această dimineaţă zilei de astăzi, 17 decembrie, înainte de şedinţă. Chestiunea a fost scoasă din ordinea de zi.
Preşedintele CO, Eugeniu Rîbca a declarat că din punct de vedere juridic solicitarea înaintată astăzi de Angela Sârbu, anulează automat cererea de demisie din 9 decembrie. El a mai specificat că nici în şedinţa din 9 decembrie, nici cea de astăzi nu au fost prezentate motivele pentru care directoarea postului Moldova1 a solicitat demisia.
Precizăm că Angela Sîrbu nu a vrut să comenteze în niucun fel cererea de demisie înainată CO.
UNIMEDIA amintește că Angela Sârbu, fost director la Centrul pentru Jurnalism Independent, a fost aleasă la 20 februarie 2010 în funcție de director al postului public de televiziune Moldova 1.
În favoarea Angelei Sârbu au votat 6 membri ai Consiliul de Observatori al Companiei „Teleradio-Moldova”.
La funcția de director al Moldova1 au candidat 12 persoane: Brega Ghenadie, Lavric Aurelian, Grosu Alexandru, Ciubotaru Gheorghe, Grajdean Oleg, Stratan Ecaterina, Josanu Efim, Bîrsan Gheorghe, Surdu Mircea, Mihailov Mihail, Frumusachi Valeriu, Sîrbu Angela.
Angela Sârbu este născută la 29 octombrie 1974. Din noiembrie 2009, Sârbu a fost consultant media pentru Europa de Est și Asia Centrală, Programul Sănătate Publică, Institutul pentru o Societate Deschisă (Open Society Institute), New York, SUA.
În anii 1991 – 1996, a studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, iar în perioada 2007 – 2009 la Universitatea Carolină, Praga, Republica Cehă.
În anul 1999, Angela Sârbu a participat la un curs Radio BBC (BBC World Service Radio Journalism Course), Școala BBC, București, România, în anul 2002 - management și dezvoltare organizațională a ONG, Danida Fellowship Programme, Royal Danish Ministry of Foreign Affairs, Danemarca și Serbia, iar în 2004 - participant al programului Visiting professional, Școala de Jurnalism, Universitatea din Missouri-Columbia (SUA).
Foto: timpul.md


