Din Moldova s-a mai furat un milion
Nu cred că există vreo altă ţară din Europa în care autorităţile să-şi bată joc de cetăţeni atât de tare. Moldova este lider absolut şi poate doar în Africa găsim pe cineva să ne concureze.

După ce şi-au bătut joc de oameni şi au furat un miliard de euro din bănci, au făcut un raport, dar nu vor să-l facă public, ne mai scuipă o dată în faţă. Autorităţile noastre, dragilor, au furat din nou din banii noştri, iar noi – nimic. Este adevărat, de data asta este un mizilic, au furat doar un milion. Dar staţi să vedeţi ce impact o să aibă milionul acesta asupra voastră.
Banii au dispărut din fondurile asigurărilor de carte verde. Pentru neiniţiaţi, cartea verde este asigurarea pentru maşină. O plăteşti când ieşi din ţară. Aşadar, bănii au dispărut subit. Unde sunt? Evident, nimeni nu ştie. Partea proastă este că nu au dispărut din buzunarele unui oligarh, ci dintr-un sistem public, iar asta ne afectează pe toţi. Dar mai întâi să vă spun cum au fost furaţi banii. Surse din domeniul asigurărilor mi-au explicat, în Republica Moldova în ultima vreme au fost plătite foarte multe asigurări fictive. Adică veneau băieţii cu hârtii false din Italia, dar şi din alte ţări ale Europei şi susţineau că li s-au buşit maşinile de către moldoveni. Fără să verifice nimic, autorităţile din Moldova au plătit, atenţie, aproape 1 milion de euro. Până s-au prins ce şi cum, plăţile au fost făcute, banii au dispărut, fostul şef al Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule este de negăsit.
Să vă explic efectele. Acestea vor fi dezastruoase. Din cauza fraudei uriaşe, Consiliul Birourilor Carte Verde de la Bruxelles a propus recent suspendarea dreptului Republicii Moldova de la emiterea poliţei Cartea Verde. Să traduc, pentru că suntem corupţi riscăm să stricăm sistemul European de Carte Verde, aşa că mai bine fără noi. Asta înseamnă că, odată ajunşi la graniţa cu România sau Ucraina, şoferii din Moldova vor fi nevoiţi să cumpere o asigurare specială, de graniţă, teoretic valabilă o lună. Problema este că o astfel de asigurare îţi rupe buzunarul. Potrivit unor surse, ar putea costa peste 200 de euro. Aşa că, dragi moldoveni, atunci când veniţi la mare, la munte în România sau mergeţi în vacanţă în Grecia vă mai aşteaptă o cheltuială, una uriaşă. Sursele mele din asigurări mă asigură – de regulă, recomandarea Consiliului Barourilor de Carte Verde este acceptată. Deci, Moldova este ca şi suspendată. Asta dacă nu vor interveni autorităţile să acopere gaura, să scumpească din nou Cartea Verde şi, evident, tot proştii să plătească.
Ce face Guvernul? Tace. Ce face CNA-ul? Se joacă în nisip. Ce fac jurnaliştii moldoveni? Sunt neinteresaţi de subiect. Ce face opinia publică? Tace, se joacă în nisip, este neinteresată de subiect, rabdă. Incredibil! Moldova îşi merită soarta. În loc să existe o mare nemulţumire naţională, să fie ridicat un scandal uriaş, toată lumea este resemnată ca baciul din Mioriţa. Bravo, ne auzim la următorul furt de milioane!
UPDATE: Consiliul Birourilor Carte Verde de la Bruxelles a propus recent SUSPENDAREA dreptului Republicii Moldova de a emite poliţe Carte Verde începând cu 1 iulie!


