theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
28 Января 2012, 12:18
978
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Diagnosticul tardiv ucide 40% din femeile bolnave de cancer

Numărul de pacienţi cu cancer creşte alarmant în fiecare an şi este a doua cauză a mortalităţii după bolile cardiovasculare. Anual în Republica Moldova se îmbolnăvesc peste 1 200 de femei de cancer mamar şi de col uterin. Dintre acestea 40% de femei decedează pentru că maladia este depistată la stadiile avansate, informează Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Potrivit sursei, majoritatea acestor paciente pot fi salvate când maladia este depistată la stadiile incipiente de ...

 Numărul de pacienţi cu cancer creşte alarmant în fiecare an şi este a doua cauză a mortalităţii după bolile cardiovasculare. 

Anual în Republica Moldova se îmbolnăvesc peste 1 200 de femei de cancer mamar şi de col uterin. Dintre acestea 40% de femei decedează pentru că maladia este depistată la stadiile avansate, informează Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Potrivit sursei, majoritatea acestor paciente pot fi salvate când maladia este depistată la stadiile incipiente de dezvoltare, iar vindecarea acestora ar putea fi în 80% de cazuri garantată.

În toată lumea tratamentul cazurilor avansate de cancer necesită cheltuieli financiare de zeci de ori mai mari comparativ cu cazurile de cancer depistate precoce. Astfel, în acest an pentru tratamentul în condiţii spitaliceşti, CNAM a alocat Institutului Oncologic (unica instituţie medicală specializată din ţară) circa 112 mln. lei şi peste 10 mln. lei pentru tratamentului specializat de ambulatoriu.

Cea mai eficientă modalitate recunoscută la nivel mondial de a micşora mortalitatea prin cancer şi de a eficientiza cheltuielile este metoda de screening (examen medical profilactic a pacienţilor care nu prezintă nici un semn de boală, practic sănătoşi).

Primul screening naţional de cancer uterin şi mamar se desfăşoară în cinci raioane din zonele: nord, centru şi sud. În primele şapte luni de screening au fost examinate 24 289 de femei din cele 73 169 programate. Din rezultatele preliminare sunt constatate 76 de cazuri de cancer mamar şi 4 cazuri de cancer de col uterin. În acelaşi timp, în 3,63% au fost identificate procese precanceroase a colului uterin, iar în 13,2% de cazuri procese precanceroase a glandei mamare. Şansele femeilor cu procese precanceroase sunt aproape garantate de a se însănătoşi, comparativ cu femeile cu cancer diagnosticat.

Foto: beijing-kids.com

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована