Deţinut din Penitenciarul nr.13: Şeful închisorii mă impune să fac denunţuri false
Victor Gorincioi, un deţinut din Penitenciarul nr.13, susţine că a stat cinci zile în carceră pentru că a refuzat propunerea şefului instituţiei, Igor Pântea, de a face denunţuri false pe numele unei persoane cu care se află în proces de judecată.

Victor Gorincioi a solicitat de la Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP) protecţie specială, după ce ar fi fost ameninţat cu moartea de către o autoritate interlopă şi a anunţat despre aceasta în mass-media. Deţinutul susţine că a fost chemat ulterior în biroul lui Igor Pântea, care i-a cerut să depună o plângere, precum că a inventat această istorie şi a solicitat ajutorul DIP la sugestia lui Anatol Mătăsaru, şi că acesta i-ar mai fi spus să se automutileze, scrie CrimeMoldova.
„A zis că dacă scriu plângere pe numele lui Mătăsaru, îmi va da telefon mobil în celulă şi îmi va asigura securitatea. Pentru că am refuzat, am fost pedepsit cu cinci zile de carceră. Chipurile, pentru neîndeplinirea cerinţelor legale ale colaboratorilor penitenciarului”, a declarat Gorincioi.
Şeful Penitenciarului nr.13 a refuzat să comenteze acuzaţiile aduse.
Igor Pântea are statut de învinuit într-un dosar de tortură, în care Anatol Mătăsaru are statut de parte vătămată.




