Detalii oficiale din dosarul morții cuplului Aldea-Teodorovici
Cu o viteză de 128 de km/h, mașina a ieșit de pe carosabil și a intat într-un copac de marginea drumului, după ce șoferul a adormit și a pierdut controlul volanului.

Impactul cu arborele arborele s-a produs în partea din spate a automobilului. Se întâmpla la aproximativ ora două în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992 și la o distanță de circa 49 de km de București. Pe bancheta din spate se aflau Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Artistul a decedat pe loc, fiind strivit de fiare. Interpreta a murit în drum spre Spitalul de Ugență din București, după ce medicul de gardă din Urziceni a decis că nu există altă soluție decât transferul pacientei în altă instituție medicală. Detaliile despre ultimele clipe în viață ale celor „două inimi gemene” se regăsesc într-o scrisoare din 2004 formulată de fostul ministru român al Administrației și Internelor, Vasile Blaga, drept răspuns la solicitarea unui ex-deputat în Parlamentul României, Marius Iriza, de a ancheta versiunea crimei premeditate în cazul morții cuplului de artiști Ion și Doina Aldea-Teodorovici, scrie ZdG.
Potrivit documentului, vinovat de accident se face șoferul, acesta însă nu a fost privat de libertate. Instanța de judecată l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea pedepsei pe un termen de cinci.
În septembrie 2006, deputatul Marius Iriza adresa ministrului român al Administrației și Internelor o interprelare în care solicita să facă lumină în cazul morții soților Aldea-Teodorovici și să acheteze ipoteza unei crime premeditate.
Deputatul puncta în adresarea sa că artiștii Ion și Doina Aldea-Teodorovici, „prin activitatea lor culturală și politică, au militat pentru re-unirea Basarabiei cu România” și pentru revenirea la limba română și grafia latină, că soții Aldea-Teodorovici „sunt primii care în anii 90 au cântat despre limba română și Mihai Eminescu” și că „dacă elevii basarabeni învață în limba română, iar alfabetul latin a fost introdus în școlile din Basarabia, aceste succese se datorează, în mare parte, și soților Teodorovici”.
Atunci, Marius Iriza constata că moartea Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici a fost percepută ca o tragedie națională, iar autoritățile românești au catalogat totul drept un accident nefericit deși existau multe indicii care duceau spre ipoteza unei crime premeditate.
Ora două. 29 de km distanță de București
Potrivit răspunsului oficial al ministrului român, accidentul a avut loc la aproximativ ora 2.00 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, pe drumul național București-Urziceni, în raza comunei Coșereni, județul Ialomița, la o distanță de 49 km de București.
În automobilul de model Opel Omega, cu numărul de înmatriculare 0905 MVB, înregistrat în R. Moldova, care aparținea S.C. „EVANI” SRL din Chișinău se aflau patru persoane: șoferul Vasilii Koudalb, originar din s. Bagrinești, r. Florești, pasagerii Alexandre Chakounov, Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Soții Aldea-Teodorovici au decedat, aflându-se pe bancheta din spate, iar șoferul și pasagerul s-au ales cu traume.
Sursa: adevarul.ro
Fostul ministru român de Interne preciza că polițiștii din Inspectoratul de Poliție al județului Ialomița au acționat în conformitate cu legislația în vigoare, iar imediat după deplasarea la fața locului au recoltat probe biologice de sânge de la șoferul automobilului, Vasilii Koudalb, au efectuat verificările specifice și măsurătorile de teren pentru „a stabili împrejurările și dinamica producerii accidentului”, au dispus efectuarea expertizelor medico-legale și tehnice necesare stabilirii cauzelor accidentului.
Din 11 noiembrie, cercetările efectuate de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița au fost transmise pentru continuarea investigației spre Direcția Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General al Poliției din București.
A doua zi, la 12 noiembrie 1992, pe numele șoferului a fost emis un mandat de arestare preventivă în cauza penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, acesta fiind plasat în izolatorul din Slobozia.
La 23 noiembrie, cercetările au fost finalizate, iar dosarul penal a fost transmis la București, către Direcția Urmărire Penală și Criminalistică a Procuraturii Generale.
Procurorul din Parchetul General responsabil pe acest dosar, Corneliu Popescu, a întocmit la 27 noiembrie rechizitoriul cu prorpunerea de a-l transmite pe banca acuzaților pe Vasilii Koudalb pentru uciderea din culpă a soților Aldea-Teodorovici.
Citeşte articolul integral făcând click aici.



