Detalii despre aventura moldovenilor ajunși în Belarus din Rusia
Șase moldoveni, care se întorceau de la muncă din Sankt Petersburg, au rămas ieri blocați pe unul din traseele regiunii Gomel, după ce microbuzul cu care se deplasau s-a defectat.

Microbuzul defectat a fost observat de inspectorii de patrulare belaruși, care i-au ajutat pe moldoveni să ajungă la hotar cu Ucraina, unde pe aceștia îi aștepta un alt transport, scrie moldova.org.
Potrivit beta.by, agenții de patrulare au observat ieri dimineața, în preajma localității Kolinino, cum mai mulți bărbați încercau să repare un microbuz cu numere de înmatriculare moldovenești, care staționa pe marginea traseului.
S-a constatat că moldovenii stăteau mai bine de patru ore la o temperatură de -25 de grade din cauza unei defecțiuni tehnice a microbuzului.
Aceștia le-au spus oamenilor legii că, începând cu ora 5.00, au încercat să înlăture problema tehnică, dar fără succes. Moldovenii și-au anunțat rudele din Moldova despre situația creată, iar acestea le-au au promis că vor trimite o mașină la granița dintre Ucraina și Belarus.
Inspectorii de patrulare le-au propus cetățenilor Republicii Moldova să-i transporte la punctul de control “Novaia Guta”, la hotar cu Ucraina, unde aceștia se vor încălzi și vor aștepta ajutorul prietenilor.





