Detalii cutremurătoare despre bărbatul omorât cu sânge rece de către găzdaşul său
Şi-a împărţit locuinţa cu un chiriaş, iar după ce au băut împreună câteva pahare, cel din urmă l-a omorât cu sânge rece.

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit fără suflare, aseară, în propria casă într-o baltă de sânge, scrie cana3.md.
Victima stătea întins pe jos în bucătărie, cu multiple răni de cuţit. Scandalul sângeros s-a petrecut în jurul orei 20:00, într-un apartament de pe strada Gheorghe Asachi din sectorul Centru.
Văzând că amicul său de pahar nu mai respiră, individul a pus mâna pe telefon şi a sunat la Poliţie. Aflat vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta le-a povestit oamenilor legii că totul ar fi pornit de la o neînţelegere. Bărbatul nu ar mai fi rezistat, a pus mâna pe cuţit şi l-a înjunghiat pe proprietarul apartamentului. Suspectul a avut tupeul şi să ameninţe echipa „Unităţii de gardă".
Îndată oamenii legii l-au reţinut şi condus la Inspectoratul de Poliţie Centru pentru a fi audiat. Potrivit Poliţiei, suspectul în vârstă de 38 de ani îşi recunoaşte vina pentru fapta comisă. Anchetatorii au stabilit că victima fusese înjunghiată de aproximativ 20 de ori în regiunea pieptului.
Inculpatul a fost reţinut pentru de 72 de ore şi va fi cercetat penal. Acesta îşi va petrece următoarele zile în izolatorul de detenţie provizorie a Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău. Dacă vinovăţia sa va fi demonstrată în instanţă, suspectul riscă până la 15 ani de puşcărie.


