„Departe de casă, moldovenii se apropie de Dumnezeu”

În Republica Elenă este din octombrie 2010, împreună cu preoteasa şi fiul lor, iar din noiembrie 2010 părintele Sergiu este preot la biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Neo Faliro, Pireus.

— Părinte, din ce motive aţi hotărât să plecaţi din Moldova şi de ce aţi ales Grecia?

Încă din anii de studenţie, la disciplinele Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia, ş.a. am fost profund impresionat de istoria acestei ţări, dar, mai ales, după crearea Imperiului Bizantin (Imperiul Roman din Răsărit) de către Sf. Constantin cel Mare. Am simţit, să-i spunem aşa, mândrie că a existat un imperiu creştin, un imperiu care a dăinuit peste o mie de ani – niciun alt imperiu nu a existat atâta timp. În al doilea rând, tatăl meu a fost ucenic al unui cunoscut apologet şi duhovnic al ţării noastre, părintele Ioan Sochircă din Cobâlea. Deci, tatăl meu, părintele Zosima Toia, împreuna cu mama Emilia, mi-au dat o educaţie creştină.

Tatăl meu avea o bogată bibliotecă cu cărţi vechi ale părintelui Ioan, multe din ele fiind scrise în limba greacă. Atunci nu, dar acum aş îndrăzni să le deschid, să citesc şi să înţeleg din ele. Toate acestea şi participarea de mic copil la slujbele şi rânduielile bisericeşti mi-au creat o conştiintă creştină şi, după cum am menţionat, mi-au format un ataşament deosebit faţă de vechiul Bizanţ, de scrierile Sf. Părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe, care au fost greci în majoritate şi, în general, de tot ce ţine de cultura creştină greacă. Aşa se face că, într-o bună zi, privind la televizor împreună cu preoteasa o emisiune despre o insulă a Greciei, mai în glumă, mai în serios, am zis că ar fi bine să plecăm şi noi în Grecia, să putem „atinge” vechea cultură şi tradiţie creştină şi să-mi continui studiile teologice.

— Care a fost procedura de angajare în biserica greacă?

În Biserica Ortodoxă există anumite legi şi rânduieli privind transferarea unui preot dintr-o Biserică Ortodoxă în alta. Nu poţi, fiind preot canonic, pur şi simplu să pleci cu slujba unde doreşti. Sunt nişte proceduri care trebuie urmate. În primul rând, a fost necesar acordul Mitropoliei Pireusului în care urma să fiu transferat, apoi a fost necesară foaia de dezlegare a Mitropoliei Moldovei, unde am primit taina Preoţiei. Şi numai după asta au început lungile rânduieli de transferare a dosarului personal din Mitropolia Moldovei la Patriarhie, ca mai apoi de la Moscova dosarul meu să fie trimis la Atena, unde mai urmează iarăşi o lungă procedură de studiere a dosarului de către autorităţile eclesiastice elene.

— Cum v-au primit creştinii greci?

Ştiţi, în decursul acestui an si jumătate de când ne aflăm aici am avut ocazia să ascult de la compatrioţii noştri moldoveni diferite „experienţe” prin care au trecut venind în această ţară. Unii erau destul de pozitivi, alţii dimpotrivă, aveau o părere negativă, din cauza încercărilor prin care au trecut şi amarelor experienţe pe care le-au gustat. Personal, am fost primiţi foarte, foarte călduros. Creştinii de aici mă privesc, în primul rând, ca pe un preot ortodox, sunt foarte sociabili şi, de multe ori, mai ales femeile care frecventează regulat biserica, ne-au propus ajutorul lor.

— V-aţi confruntat cu dificultăţi, probleme?

După cum cum am menţionat mai sus, odată ajuns la Arhiepiscopia Atenei, dosarul personal a început să fie studiat. Deci, pe lângă acordul Mitropliei de la Pireus de a mă primi preot slujitor, mai era necesară şi hotărârea Sinodului Bisericii Elene. Preoţii în Grecia, fiind salarizaţi de stat, intră în categoria funcţionarilor publici, din acest motiv mi-au dat o listă cu criteriile cărora trebuie să corespundă candidaţii: nivelul cunoaşterii limbii greceşti, un întreg set de documente, traduceri ş.a.m.d. – cea mai dificilă perioadă a fost aceasta. Am umblat toată Atena în lung şi-n lat, la diferite ministere, diferite instituţii, pentru a-mi perfecta actele care îmi erau solicitate. Cu metroul călătorisem până atunci o singură dată în viaţă, cu vreo patru ani în urmă la Bucureşti. Metroul din Atena, însă, îl cunosc foarte bine, mă duc cu ochii închişi în orice colţ al oraşului. Nevoile te învaţă! Vă spun cinstit, cu mâna pe inimă: faptul că am reuşit se datorează numai mijlocirii către Bunul Dumnezeu a Sfinţilor la care mă rugam să mă ajute: Sf. Dimitrie, Sf. Mina, Sf. Haralambie, Sf. Nectarie de Eghina şi Sf. Nicolae. De ce în aceasta ordine? Simplu, aşa sunt plasate icoanele din biserica în care slujesc.

— Moldovenii vin la biserică?

De obicei, creştinii noştri (mă refer la cei plecaţi peste hotare) în ţară poate nu prea frecventau Sf. Biserică, dar, aflaţi departe de casă, se apropie de Dumnezeu. Să fie din cauza greutăţilor, poate din alte motive, dar cert este că devin mai credincioşi, să spunem aşa. Grecia e o ţară ortodoxă, cu multe biserici (practic în fiecare cartier), aşa că moldovenii de aici au ocazia să meargă la biserică. Trebuie să spun că la Sf. Biserică unde mă aflu, în Neo Faliro, moldovenii, aflând că a venit preot din Moldova, s-au bucurat. Aici vin şi creştini români, ruşi, ucraineni, cu care ne întâlnim şi discutăm.

— Părinte, ce impresii v-a lăsat vizita dvs. la Muntele Atos?

Într-adevăr, am avut fericita ocazie să vizitez şi Sfântul Munte. De obicei, în Ortodoxie nu se obişnuieşte să se facă mare zarvă pe seama momentelor deosebite din viaţa creştinului, am în vedere anumite trăiri lăuntrice, duhovniceşti ale omului. Dar să ştiţi că, ajungând pe Sf. Munte, întradevăr, parcă ai fi într-o altă lume – grijile, cele lumeşti parcă automat dispar şi eşti învăluit de acel Duh al liniştei, împăcării care persistă acolo. Am vizitat mai multe mănăstiri: Vadopedul, Iviron, Aghiu Grigoriu ş.a. Am avut ocazia să mă închin la foarte multe moaşte ale sfinţilor, dar mai ales la acele icoane vestite ale Maiciii Domnului. Aflândumă în faţa acestor icoane, sfinţenii ale Ortodoxiei, îmi aduceam aminte de creştinii dragi din ţară, cărora le cântam acatiste şi cântări de preamărire fiind în Moldova.

— Primul Ministru al Turciei R. Erdogan a anunţat redeschiderea Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Halki, cum apreciaţi această declaraţie?

Evident, este îmbucurător faptul că autorităţile turceşti, sub presiunea diferitelor organizaţii internaţionale, a UE şi S.U.A., cel puţin promit redeschiderea Facultăţii de Teologie din Halki, care a fost închisă în anul 1971. Aceasta a fost, până la închidere, principala Facultate de Teologie a Patriarhatului Ecumenic. Să dea Bunul Dumnezeu ca redeschiderea facultăţii să fie încă un prilej de bucurie pentru Ortodoxie în general şi ca pe teritoriul vechiului Bizanţ să mai fie o şcoală de luminare şi de pregătire a viitorilor slujitori ai Bisericii Ortodoxe.

— Uniunea Europeană a pus o condiţie R. Moldova pentru aprobarea regimului fără vize cu ţările UE – adoptarea Legii antidiscriminare. Care e opinia dvs. în acest sens?

Referitor la evenimentele ce se petrec în ţara noastră, cei înteresaţi ar putea afla prin intermediul internetului mai multe (se discuta foarte mult), dar eu aş cita un fragment din adresarea Mitropolitului Vladimir către credincioşi: „În modificarea legislaţiei pentru înlesnirea pătrunderii lejere a diverselor culte în Republica Moldova întrevedem un atac direct la adresa Bisericii Ortodoxe din Moldova şi a poporului ei drept credincios, împotriva cetăţenilor acestei ţări. De fapt, programul propus de reprezentantul ONU nu constă atât în apărarea drepturilor minorităţilor religioase sau sexuale, cât în slăbirea şi ruinarea credinţei ortodoxe, fiind o continuare subtilă a ateismului militant început în anii 40. Căci precum atunci se duceau lupte împotriva adevăratei credinţe, la fel se luptă şi acum. Atunci părinţii şi semenii noştri erau ridicaţi cu forţa şi duşi în Siberia sau împuşcaţi pe loc pentru credinţă, acum se lucrează subtil şi perfid prin adoptarea unor legi anticreştine. Metodele sunt diferite, scopul acelaşi: subminarea Ortodoxiei şi distrugerea moralei.”

— Ce le doriţi creştinilor moldoveni de peste hotare?

Dragilor noştri creştini, dacă de Sfintele Paşti am primit lumină de la Hristos prin Învierea Sa, să avem grijă să nu rămînem un felinar stins în univers. Dumnezeul nostru este de viaţă dătător. El nu i-a pregătit omului un muzeu de antropologie în univers, locul omului este în Raiul bucuriei Sale. Nu cenuşa este esenţa omului, ci viaţa, ca dar al lui Dumnezeu. Vă îndemn să rămâneţi fii ai luminii întru bucuria Domnului nostru Iisus Hristos Cel ce a înviat din morţi, dăruindu-ne şi nouă viaţă întru lumina Învierii Sale.