Demers către CNA, PG şi MAI: Are Shor dreptul să candideze la Orhei?
Victor Şeremet, Preşedintele Consiliului Electoral de Circumsripţie Orhei, a expediat pe adresa Ministerului Afacerilor Externe, Centrului Naţional Anticorupţie şi Procuraturii Generale, un demers pentru a afla dacă Ilan Shor, care se află acum în arest la domiciliu, are dreptul să fie înregistrat în calitate de candidat la funcţia de primar al Orheiului.

Solicitat de reporterul Deschide.md, Şeremet a declarat că vrea să fie informat corect, pentru a nu admite ilegalităţi.
„Eu cunosc situaţia, pentru că urmăresc cu atenţie presa. Totuşi, am vrut să am un răspuns oficial”, a spus Şeremet.
Potrivit legislaţiei electorale, un candidat la funcţia de primar, poate fi înregistrat doar dacă pe numele acestuia nu există o sentință de condamnare la închisoare, iar dacă candidatul are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, precum și dacă este privat de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere prin hotărâre judecătorească definitivă, acesta nu poate fin înregistrat.
În demers, Şeremet a indicat că vrea să primească un răspuns până la 20 mai, în caz contrat Consiliul de Circumscripţie va o decizie proprie.


