Deconectări temporare de apă pe strada Albișoara
Consumatorii de pe strada Albișoara, 68-70, inclusiv cu fracții, vor rămâne miercuri, 23 august, fără apă la robinet.

Furnizorul îndeamnă consumatorii de pe adresele indicate să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei, transmite IPN.
SA „Apă-Canal Chișinău” menționează că sistările au loc în legătură cu executarea unor lucrări planificate la stația hidrofor, din strada Albișoara, 68/4. Furnizarea apei potabile va fi întreruptă între orele 09:00 și 14:00.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați.
Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.


