theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
27 Августа 2012, 19:08
1 295
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

De ziua Independenţei, clasa politică a depus flori la monumentul lui Şefan cel Mare

Moldova împlineşte astăzi 21 de ani! Cu ocazia Zilei Independenţei, clasa politică a depus flori la monumentul lui Şefan cel Mare, dar şi la memorialul Eternitate din capitală. Surpriza sărbătorii, însă, a fost apariţia în public a membrilor PCRM alături de alianţa de guvernare. În schimb, forţele de ordine au avut grijă ca oamenii de rând să nu deranjeze conducerea ţării, ţinând mulţimea la distanţă.

În faţa monumentului lui Ştefan cel Mare s-au adunat membrii Guvernului, deputaţii, dar şi ambasadorii acreditaţi la Chişinău. Oficialii au depus rând pe rând flori la picioarele domnitorului. Comuniştii au preferat să stea la coadă, păstrând distanţă. La eveniment nu şi-au făcut apariţia foştii preşedinţi ai Republicii Moldova, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi . Nu a venit nici liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu. Deşi a plouat abundent, bodyguarzii au avut grijă să nu cadă niciun strop peste capetele demnitarilor. Se pare că oficialii au fost mişcaţi de evoluţia câtorva puşti îmbrăcaţi în haine naţionale. 

Premierul Vlad Filat nu a făcut declaraţii pentru presă. Solicitaţi de jurnalişti să vorbească despre succesele şi eşecurile ţării, de la independenţă şi până în prezent, politicienii au preferat să vorbească doar despre lucrurile bune. 

În timp ce aleşii poporului participau la ceremonia din centrul capitalei, erau aşteptaţi deja la Memorialul Eternitate, unde era mare agitaţie. În pofida ploii, unii soldaţi măturau trotuarul, iar alţii exersau că să nu uite cumva paşii în timpul marşului. Ajunşi la monument, ca şi în anii precedenţi oficialii au depus flori la picioarele „Macii Îndurerate”.

Oamenii simpli, însă, au fost ţinuţi departe de oficiali. Ei au avut acces pe teritoriul complexului Eternitate abia după încheierea ceremoniei organizate pentru consucerea ţării.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована