De la femeie de serviciu la business women! Cum a ajuns o moldoveancă să-și deschidă propriul hotel în Germania
Julieta Hüchtemann (Mălai) are 40 de ani şi este originară din Chişinău. Femeia, cândva profesoară de limbi străine în R.Moldova, le propune astăzi persoanelor din întreaga lume un loc de popas chiar în capitala Germaniei.

Julieta Hüchtemann, fostă profesoară în Chişinău, a reuşit imposibilul. Dacă pentru unii ar părea incredibilă povestea ei, femeia ne-a destăinuit că starea financiară şubredă şi incertitudinea viitorului au motivat-o să plece din ţara natală şi să-şi construiască o viaţă mai bună, iar obstacolele care s-au ivit în calea ei au făcut-o mai puternică, scrie apropomagazin.md.
A plecat în Germania în 1996 cu o bursă şi cu gândul să-şi găsească acolo un loc de muncă pentru o perioadă scurtă, după care intenţiona să revină în RM. Dar cum socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă, femeia a rămas acolo, iar astăzi poate spune că s-a integrat perfect în Germania. Julieta spune că la început ia fost foarte și chiar de multe ori se gândea să se reîntoarcă în țară, însă nu era sigură că aici îi va fi mai bine.
Ea a recunoscut că nu este deloc uşor să ai o afacere în noua ei patrie şi că trebuie să muncească chiar şi fără zile libere, dar nu are motive să se plângă, căci efortul îi este răsplătit.
Julieta a fost măturătoare şi a spălat vase până în ziua în care s-a angajat ca menajeră.
„Într-o zi, un grup de italieni au venit la hotelul în care lucram, iar doamna de la recepţie nu-i înţelegea – ei vorbeau engleza. Atunci am intervenit eu şi am ajutat-o. Astfel, cei de la conducere au aflat de capacităţile mele şi peste puţin timp am devenit administratoare", ne-a mărturisit femeia de afaceri, menţionând că după ce a lucrat doi ani la recepţie, a fost numită director general. Iar în 2005, cu o doză de curaj, dar şi cu ceva experienţă la activ, a hotărât să-şi croiască propriul drum în domeniul hotelier. A vândut casa din Chişinău şi şi-a cumpărat un hotel mic, cu 12 camere. „Primele două săptămâni au fost extrem de grele. Făceam singură curăţenie, mâncare şi la recepţie trebuia să fiu. Nu aveam nicio zi liberă", spune moldoveanca.
După doar un an, moldoveanca şi-a mai procurat un hotel, de această dată unul mai mare – cu 40 de camere. În aceeaşi perioadă, în 2006, l-a cunoscut şi pe soţul său, Tobias, care este german şi arhitect de profesie. S-a căsătorit cu el, iar marele eveniment din viaţa ei a motivat-o şi mai mult să lupte. Şi-a adus în Germania şi cei doi copii ai săi din prima căsătorie, care rămaseră în Chişinău, Adrian şi Viorica, acum în vârstă de 20 şi, respectiv, 18 ani. Apoi peste puţin timp a apărut Julian (6 ani) şi Cătălina (4 ani). „Tobias s-a ocupat foarte mult de copiii mei cei mari – e unul din motivele pentru care m-am căsătorit cu el", dezvăluie femeia.
Chiar dacă a ajuns femeie de afaceri în capitala Germaniei, Julieta spune că visul ei cel mare este să revină în şcoală, căci meseria de pedagog o mai poartă în suflet. Iar acum, pentru a-l transforma în realitate, învaţă şi susţine examene de echivalare a diplomei obţinute în RM.
„Am mai mult decât am visat! Sunt norocoasă, fericită, iubită şi mulţumită. Pot susţine cu tărie că cheia succesului este să-ţi doreşti puţine, dar să le obţii pe toate", a declarat moldoveanca.


