Dan Balan va susţine un concert la Chişinău
După o pauză de doi ani, renumitul interpret moldovean Dan Balan revine acasă cu un concert solo. În cadrul show-ului muzical, artistul va prezenta prima parte a noului său album „Freedom. Part.1”.

Starul va prezenta superhiturile care l-au făcut cunoscut în întreaga lume: “Chica Bomb”, “Justify Sex”, “Лепестками слез”, “Freedom”, “Лишь до утра”,”Люби”, dar şi piese care vor fi interpretate în premieră.
Organizatorii promit un show inedit, un spectacol muzical unic cu efecte de animaţie şi computerizate.
Concertul va fi regizat de cunoscutul regizor rus Roman Butcovski. Este de menţionat că Butcovski a regizat concertele lui Paul McCartney, Elton John, Jose Carreras, Luciano Pavarotti şi alţii.
Evenimentul va avea loc la Palatul National pe 12 decembrie, cu începere de la ora 19.00. Biletele vor costa minim 400 de lei.


