Damian Hâncu i-a scris lui Timofti: Nicio lacrimă nu se varsă în zadar

„Am încredere că veţi contribui la elucidarea dosarului 7 aprilie 2009, dosar care pentru societatea noastră continuă să fie o rană care sângeră. În aceşti trei ani am înţeles că nimic nu te destabilizează sufleteşte mai mult decât să ştii că ai suferit pentru Cauza Sfantă a Libertăţii în faţa nedreptăţii istorice, pe care încă n-o vezi câștigată. De trei ani deja, când ajung la data de 7 a fiecărei luni, mă gândesc la Valeriu Boboc, Ion Ţâbuleac, Radu Ciobanu, Eugen Ţapu, Maxim Canişev, la ţipetele fetelor violate în grupuri de către poliţişti, la câţiva paşi de mine, în celulele vecine. La acești tineri mă gândesc când vă scriu, cu lacrimi, aceste rânduri. Sunt convins că totul are un preţ în această lume și că nicio lacrimă nu este vărsată în zadar”, spune Damian.

Tânărul mai scrie că cei care au ieșit în stradă în 2009 au luptat nu doar pentru a schimba scena politică a Republicii Moldova, dar și pentru a schimba cursul politic al statului.

„Tinerii din 7 aprilie 2009 au ales calea spre integrarea în UE şi în NATO, calea reveniriii noastre acasă,  în Europa. La 14-15 mai 2012 va avea loc Summitul CSI la care RM este invitată, conform invitaţiei lansate recent de către Ambasadorul rus la Chişinău, Valeriu Kuzmin. Ceea ce vreau să spun este că dacă ar fi întrebați tinerii din 7 aprilie 2009, despre prezenţa noastră la acel Summit CSI, majoritatea, dacă nu chiar toţi tinerii, care scandau la 7 aprilie 2009 „Vrem în UE!”, ar răspunde fără ezitare: LOCUL NOSTRU NU ESTE LA SUMMITUL CSI DIN 15 MAI 2012! Locul nostru e în UE și NATO!”, afirmă victima evenimentelor din aprilie 2009.

Damian mai scrie că integrarea Republicii Moldova în UE și NATO este unica soluție da a împăca sacrificiile aduse de tineri în aprilie 2009.

„Suferinţele trăite în aprilie 2009 le mai resimt şi astăzi, chiar dacă mă aflu la mii de kilometri de Moldova. Distanţa nu şterge nimic, nici peste ani. Dar sunt în viaţă. Şi pentru asta mă simt dator, faţă de Valeriu Boboc şi ceilalţi tineri decedaţi, să lupt, câte zile îmi va da Domnul, pentru Dreptate şi Adevăr. În pofida riscurilor, ameninţărilor şi intimidărilor la care sunt supus permanent, inclusiv aici în Franţa. Vreau să cred că toate procesele de judecată care îmi sunt amânate intenţionat de 3 ani, la care particip fără excepţie, prin prezenţa mamei, prin curajul ei neobosit, mama fiind cea care mă reprezintă în toate instanţele de judecată prin procură, vreau să cred că toate lacrimile familiei mele şi ale tuturor familiilor care au suferit în aprilie 2009, şi mai suferă încă din cauză că nu li s-au facut Dreptate, au un preţ inestimabil - Preţul Demnităţiii noastre Naţionale, la care nimeni n-are dreptul să atenteze”, mai scrie Damian, din Franța, unde își face studiile.